A doua zi în care fermierii români și-au prezentat produsele la târgul Agriplanta-Romagrotec de la Fundulea, Călărași a fost marcată de evenimente care au trezit interesul celor prezenti: lansare de carte, specialiști invitați la pupitru, reprezentanți ai mediului politic și nu în ultimul rând vizitatorii care au luat la pas întreaga expoziție, documentandu-se sau achizitionand ceea ce și-au dorit.
”Agricultura în era reformelor: studii şi eseuri” este cartea pe care autorul, Gabriel Popescu, Prof. Univ. Dr. în cadrul Academiei de Studii Economice București a lansat-o. Lucrarea este o radiografie, nemilos de reală, a sistemului românesc agrar:
“În prezent, pământul din gospodărie produce puțin sau deloc. De vină nu mai este seceta, de vină sunt sărăcia, bătrânețea și piața. De bază pentru țărani sunt pensile, ajutoarele de la stat și subvențiile. Magazinul sătesc a înlocuit grădina de legume și vaca din grajd. Acum pământul este arendat, abandonat, lăsat nelucrat și dacă situația o impune, chiar vândut. Foamete nu este, dar nici bunăstare(…) Din cauza plecării tinerilor, satele nu doar că s-au depopulat dar au pierdut și o mare parte din viitor. În plus, satele s-au golit și pentru că cimitirele s-au mărit(…) După aproape 150 de ani de reforme agrare, România a fost nevoită să declare câștigătoare gospodăria țărănească! Doar cunoașterea și inovarea vor fi cheia deciziilor de reformare a agriculturii”.
Vocea politicului susține însă, altceva: România, prin fermierii săi, este o țară bogată, iar o criză alimentară în țara noastră este exclusă.
“Este suficient să parcurgi târgul de la un capăt la altul ca să treci prin toate etapele agriculturii. Aici se vede ce fermieri are România, ce utilaje au la dispoziție și tot aici îți vei de seama că nu putem vorbi de o potențială criză alimentară în România. Trebuie în schimb să ne pregătim pentru ceea ce va veni deoarece viitorul este cel care vine cu provocările la care nu vom putea răspunde decât prin cunoaștere și știință”, a afirmat Adrian-Ionuț Chesnoiu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Fermierii din România spun că fără tehnologie de vârf nu mai poți face agricultură în zilele noastre.
“Ne bucurăm de utilajele noi: semănători, utilaje de ierbicidat, tractoare, combinele care ne ajută pe noi, fermierii, foarte mult. Trebuie să mergem pe tehnologii moderne pentru că dacă nu, în ziua de azi nu poți rezista pe piață. Agricultura rudimentară este pentru fermierii cu unu, două hectare care deja nu mai există…au rămas foarte puțini, poate sub 1%. Tot ceea ce se face este agricultura mare, peste 30-40 de ha, și toți au început să folosească utilaje performante. Ne-au ajutat și posibilitățile de leasing pentru că acum câțiva ani am luat-o de jos și nu puteam să facem un credit bancar, un leasing, acum se poate” spune Banciu Adrian, fermier din Ialomița.
Despre digitalizarea în agricultură și despre fermierii care vor trebui să introducă în sistem date despre utilaje, autorizații dar și pesticidele pe care le folosesc a vorbit Ministrul Agriculturii.
“Săptămâna această s-a discutat în Comitetului special pentru agricultură (CSA), un regulament european care prevede raportarea unor date specifice. România s-a opus deoarece erau două sute de indicatori la care trebuia să răspunzi; am redus la o sută și cu aplicarea unui principiu de tranziție de minim trei ani de zile, adică va fi aplicabil din 2029. Lucrăm la un sistem informatic centralizat care să reunească toate bazele de date din agricultură și să ajungem ca din 2024 până în 2027 să fie un sistem voluntar, dar apoi ar trebui să devină obligatoriu. Fermierul va trebui să aibă un cod unic de identificare și acolo să poți introduce toată baza de: utilaje, autorizații, verificări, substanțele utilizate, nivelul de fertilizare, nivelul de pesticide etc”, a adăugat Chesnoiu.
Deși fluxul de vizitatori a fost mai mic decât cel de ieri, ziua deschiderii oficiale, se așteaptă ca zilele următoare acesta să crească având în vedere că urmează două zile de week-end.
Ediția a X-a a expoziției agricole în câmp, Agriplanta – RomAgroTec 2022 este organizată de DLG Intermarketing, în parteneriat cu: A.P.I.M.A.R., iar partenerul oficial este ICL România.