Fermierii români, bătaie pe fondurile europene pentru irigații. În joc sunt 400 de milioane de euro!

irigații

Peste 350 de proiecte au fost depuse de Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigații, a transmis luni Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Proiectele depuse prin linia de finanțare DR-25 – Modernizarea infrastructurii de irigații au o valoare totală de peste 530 de milioane de euro (mai exact, 530.717.784 euro), în condițiile în care plafonul maxim alocat este de 400 de milioane de euro.

La acestea se adaugă 48 de proiecte de investiții pentru înființarea de noi sisteme de irigații secundare depuse de fermieri prin linia de finanțare DR-26 (cu o alocare financiară de 102.421.176 euro), proiecte ale căror valoare totală se ridică la peste 21 de milioane de euro (21.045.515  euro). 

„Îi asigur pe toți fermierii că reabilitarea și extinderea întregii infrastructuri de irigații reprezintă o prioritate și se continuă identificarea de noi surse de finanțare pentru infrastructura principală și secundară de irigații”, a scris la rândul său, pe Facebok, ministrul agriculturii, Florin Barbu.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.