Parlamentul a votat joi legea pentru modificarea și completarea cadrului legislativ privind irigațiile, prin care fermierii sunt sprijiniți pentru dezvoltarea sistemelor de irigații locale.
Prin noul act normativ, bugetul alocat pentru reabilitarea infrastructurii prevăzută în Programul Național de Reabilitare și/sau Înființare a Infrastructurii Principale de Irigații și Infrastructurii de Desecare și Drenaj este majorat la 1,5 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
„Mă bucur că acest proiect pe care l-am inițiat alături de colegii mei parlamentari a fost adoptat de Legislativ. Prin această completare a legislației, putem finanța și sistemele de irigaţii la nivelul fermelor, astfel încât fermierii să-şi poată crea microsisteme de irigat, care să îi ajute să obțină producții mai bune. Prin normele de aplicare ale legii, ANIF se va ocupa de întreaga documentaţie, fermierii vor depune doar o cerere pentru înfiinţarea sistemului de irigaţii local, iar angajaţii ANIF vor fi cei care vor obține avizele de la autorităţile cu atribuţii în domeniu” a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu
Potrivit noului act normativ, deținătorii sistemelor de irigații locale au dreptul de a beneficia de finanțare publică nerambursabilă pentru proiecte de dezvoltare rurală de investiții pentru înființarea/reabilitarea/modernizarea și/sau exploatarea sistemelor de irigații locale.
Documentul prevede că deținătorii sistemelor de irigații locale au obligația dotării acestor sisteme cu mijloace de măsurare a consumului de apă și energie electrică.
Cheltuielile, în cotă de până la 50%, aferente consumului de energie electrică, necesar asigurării apei pentru irigații de către deținătorii de sisteme de irigații locale, independente de infrastructura de îmbunătățiri funciare, vor fi suportate din bugetul ANIF, pe aceleași principii aplicate deja fermierilor care folosesc infrastructura principală de irigații și beneficiază în prezent de această măsură.
„Prin completările aduse legislației, termenul de implementare a Programului Național de Reabilitare și/sau Înființare a Infrastructurii Principale de Irigații și Infrastructurii de Desecare și Drenaj se prelungește până la anul 2027, având în vedere complexitatea lucrărilor, fiind necesară stabilirea unei perioade de realizare de cel puțin 3 ani, raportat la perioadele de timp pentru execuția acestor lucrări care sunt limitate la câteva luni, în afara sezonului de irigații. Totodată, acest termen se corelează cu cel prevăzut în viitorul document programatic 2023-2027, unde finanțarea acestui sector important al agriculturii este prevăzută ca intervenție în cadrul Planului Național Strategic, dedicată sprijinirii investițiilor în infrastructura de irigații. Perioada de implementare stabilită până în anul 2027 implică și actualizarea obiectivelor de investiții cuprinse în acest program, motiv pentru care se propune finanțarea unor amenajări de desecare și drenaj din zonele în care fenomenele de inundații și secetă alternează, astfel încât infrastructura reversibilă să fie utilizată și pentru irigarea suprafețelor cuprinse în aceste amenajări”, se precizează în comunicatul MADR.
O altă modificare importantă în cadrul noii legi prevede faptul că pentru executarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de îmbunătățiri funciare, titularii autorizațiilor de construire au posibilitatea notificării intenției de a executa aceste lucrări, în cazul în care contractele de concesiune, închiriere şi arendă încheiate cu proprietarii nu cuprind explicit acordul proprietarilor pentru executarea lucrărilor de construcții pe aceste terenuri sau nu pot fi identificați. După 10 zile, notificarea devine titlu pentru emiterea certificatului de urbanism şi a autorizației de construire.
„Prin schimbările aduse, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), federațiile și organizațiile beneficiază de un drept de servitute și un drept de uz asupra terenurilor aferente infrastructurii de îmbunătățiri funciare pentru asigurarea integrității, realizarea lucrărilor de întreținere, reparații sau pază”, menționează reprezentanții MADR.