Fermierii, la control! Când încep inspectorii APIA vizitele pe teren

subventiile APIA controale pe teren

Odată cu încheierea perioadei de depunere a cererilor unice de plată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început deja procedurile premergătoare începerii controalelor pe teren.

Potrivit declarațiilor făcute de șeful APIA, Adrian Pintea, în direct la AGRO TV în emisiunea ”Agricultura la Raport”, controalele vor începe în luna iulie și se vot finaliza în septembrie, astfel încât toți fermierii să fie eligibili pentru a primi plățile în avans.

”Acum urmează anumite etape, astfel încât fermierii noștri să poată intra la plata în avans. Până la sfârșitul lunii iunie, vom face toate controalele administrative, controalele preliminare și pregătirea eșantionului de control, astfel ca la începutul lunii iulie să putem demara și controalele în teren. Acestea se vor desfășura pe cele două paliere: controlul clasic pe teren și controlul prin teledetecție.

Tot acest control trebuie să fie încheiat până la sfârșitul lunii septembrie. De la 1 octombrie până la 15 octombrie, toate rapoartele de control vor fi introduse în sistemul informatic, astfel încât întreaga populație de fermieri să poată intra la plata în avans începând cu 16 octombrie.

În ceea ce privește eșantionarea controalelor și controalele efective pe teren, întreaga populație de fermieri va intra în acest malaxor, iar conform procedurilor și reglementărilor europene și naționale, maxim 5% din numărul de fermieri vor fi controlați. Extragerea eșantionului de control se face strict în format electronic, prin două modalități: analiză de risc și aleatoriu”, a precizat Adrian Pintea pentru AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture