Fermierii in carantina, apel URGENT la ministrul Oros! Raspunsul sefului MADR

Situație dificilă pentru fermierii din localitatea Țăndărei, județul Ialomița. Aceștia nu pot ieși la câmp să-și lucreze pământul, din cauza restricțiilor impuse de autorități, orașul Țăndărei fiind în carantină în urma unei Ordonanțe Militare.

În acest sens, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a venit cu o serie de precizări pentru agricultorii din aceste zone. Șeful MADR spune că deși a vorbit deja de două ori cu prefectul de acolo, autoritățile sunt reticente în a lua măsuri care să le permită fermierilor să părăsească zona de carantină și să iasă pe câmp. Totuși, ministrul a subliniat că va mai încerca să comunice cu responsabilii din acea zonă pentru a accelera procesul de găsire a unor soluții, pentru ca agricultorii din Țăndărei să-și poată lucra pământurile.

”Am ținut să spun încă de la începutul crizei că noi cei care suntem sănătoși și activăm în agricultură și industria alimentară trebuie să mergem la treabă. De aceea am și trecut în Ordonanța Militată nr. 3 două articole prin care agricultorii se pot deplasa pe câmp sau în fermă, de asemenea se pot deplasa să-și vândă produsele. 

Sunt, într-adevăr, câteva localități carantinate, unde numărul celor pozitivi este mult mai mare și fenomenul a luat amploare, iar acolo autoritățile locale, mă refer la Prefectură și Comitetul pentru Situații de Urgență județean, au luat niște măsuri mai dure. Am vorbit cu fermieri de acolo, știu că la un moment dat nu puteau ajunge cei de la electrica să facă niște reparații în așa fel încât să poată porni irigațiile, am încercat și am dat telefoane să grăbesc lucrurile. 

Oamenii trebuie să efectueze lucrările în câmp și nu au nicio vină că s-au carantinat localitățile respective, pe de altă parte, celor responsabili acolo din Comitetul pentru Situații de Urgență le este frică să facă derogări. Am încercat să găsesc modalități, să se facă liste cu oamenii care au terenuri și care trebuie să iasă la lucrări, să fie verificați suplimentar, dar să li se permită să iasă la câmp. Eu o să reiau iarăși dialogul cu prefectul și cu autoritățile de acolo să găsim o soluție ca doar cei care au într-adevăr treabă, să iasă din aceste zone carantinate”, a precizat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, în exclusivitate pentru AGRO TV.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult