S-a dus cu ambițiile verzi ale UE! Fermierii europeni trec pe nutreț modificat genetic!

modificat genetic vaca de lapte

Ambițiile din Green Deal ale Uniuniunii Europene încep să pălească odată ce fermierii europeni se pregătesc să cumpere mai mult nutreţ modificat genetic din SUA şi America Latină, după ce livrările de porumb din Ucraina din cauza invaziei rusești.

Potrivit Bloomberg, citat de AGERPRES, conflictul din Ucraina a obligat deja companiile să caute alternative la uleiul de floarea soarelui, așteptându-se modificări ale schimburilor comerciale și în privința porumbului, care este utilizat în principal ca nutreţ pentru hrana animalelor.

Porumbul din Ucraina reprezintă aproximativ jumătate din importurile Uniunii Europene, însă, în contextul actual, fermierii se văd obligați să se aprovizioneze de pe alte alte piețe. Doar că, în timp ce porumbul ucrainean este unul nemodificat genetic, în cazul porumbului din SUA, aproximativ 92% este de tip modificat genetic, un procent similar fiind valabil în cazul celui din Brazilia, susţine Center for Food Safety.
Cu toate că în UE nu există obligația etichetării cărnii și a produselor din animale hrănite cu culturi modificate genetic, în ultimul deceniu a crescut cererea pentru lactate de la vaci care sunt hrănite cu nutreţ care nu este modificat genetic.

Garantarea securităţii alimentare în contextul războiului din Ucraina a determinat însă țările din blocul comunitar să relaxeze şi regulile privind importurile. Spre exemplu, în Spania, care pe parcursul următoarelor săptămâni aşteaptă să primească porumb din SUA, Argentina şi Brazilia, Guvernul de la Madrid a decis să permită, temporar, importurile care conţin urme de pesticide, pentru a putea face faţă opririi importurilor din Ucraina. Potrivit unui purtător de cuvânt de la CESFAC, asociaţia producătorilor de nutreţ din Spania, această soluţie va ajuta la evitarea crizelor de aprovizionare.

Din cauza războiului, Ucraina a exportat în UE până la finele lunii martie doar 6,6 milioane de tone, sub media multianuală de 7,2 milioane de tone, fapt ce a condus la creșteri spectaculoase ale prețului porumbului şi al altor cereale.

În aceste condiții, UE va importa în sezonul agricol curent 800.000 de tone de porumb din SUA, cea mai mare cantitate de după sezonul 2017-2018, prognozează Andree Defois, analist la firma de consultanţă Strategie Grains.

„Unii fermieri din Europa Centrală şi Danemarca au început să epuizeze stocurile de nutreţ care nu este modificat genetic”, atrage atenția și Ase Andersson, director de comunicare la producătorul danez de lactate Arla.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.