Fermierii din Prahova îi transmit o scrisoare lui Florin Barbu, după demisia de la MADR

florin barbu, carne de porc, subvenție, fermieri
Sursa foto: Facebook/Florin Barbu

Demisia lui Florin Barbu de la conducerea Ministerului Agricultturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a generat reacții și în rândul organizațiilor de fermieri. Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova a transmis o scrisoare de mulțumire fostului ministru, în care abordează atât contextul plecării acestuia, cât și teme sensibile din sector, precum funcționarea sistemului antigrindină.

Fermierii își explică demersul prin dorința de a marca momentul plecării din funcție, dar și prin nevoia de a evidenția anumite probleme pe care le consideră nerezolvate. „Am simțit nevoia să vă scriem nu ca niște oameni care bifează o formalitate, ci ca o comunitate care știe să recunoască un gest rar”, se arată în scrisoare.

Un punct important îl reprezintă referirile la sistemul antigrindină, pe care fostul șef MADR l-a oprit, la cererea fermierilor din Prahova. În acest sens, fermierii vorbesc despre „o mașinărie care trăia din inerție, din frică și din minciună”, în fața căreia fostul ministru ar fi ales să nu cedeze. Aceștia susțin că, în cadrul unor dezbateri recente, sistemul a fost apărat de diverși actori, în timp ce fermierii contestă eficiența acestuia. „Toți au spus, în esență, același lucru (…) că racheta nu lovește cerul, ci îl vindecă”, notează autorii, indicând existența unor poziții profund divergente.

În același timp, fermierii fac referiri directe la activitatea lui Florin Barbu, apreciind faptul că acesta ar fi intervenit în anumite zone sensibile. „Ați lovit acolo unde puțini au avut curajul să lovească: în pretenția lui de inevitabilitate”, se menționează în document.

Mesajul transmis nu conține solicitări concrete, însă evidențiază așteptările fermierilor privind transparența și eficiența în gestionarea programelor din agricultură. În același timp, documentul reflectă nivelul de nemulțumire existent în anumite zone ale sectorului agricol, în special în legătură cu modul de funcționare al unor sisteme finanțate din fonduri publice.

”Și dacă într-adevăr plecați astăzi, atunci plecați cu recunoștința noastră și cu un loc pe care nu vi-l poate lua nicio comisie, nicio autoritate și nicio firmă abonată la această mare iluzie: locul omului care, într-o vreme de lașități administrative, a avut curajul să ridice sulița. Iar dacă drumurile politice vă vor aduce cândva înapoi, să știți că mulți dintre noi vom aștepta această întoarcere nu ca pe o revanșă de partid, ci ca pe o a doua izbăvire de sub povara unui balaur pe care prea mulți au preferat să-l hrănească”, au conchis semnatarii scrisorii.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.