25 iunie 2022 - 19:56

Fermierii își abandonează proiectele! Ce propuneri are Chesnoiu pentru Comisia Europeană

Ministrul Adrian Chesnoiu s-s arătat îngrijorat, în cadrul Consiliului AgriFish, desfășurat marți, 24 mai 2022, la Bruxelles, că tot mai mulți fermieri renunță la proiectele de dezvoltare pentru care au accesat fonduri europene, din cauza cauza costurilor suplimentare generate de scumpirile la materialele de construcții, gaz, energie electrică și combustibili, care nu mai pot fi acoperite de sumele accesate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

În acest context, ministrul Chesnoiu a propus Comisiei Europene identificarea unor soluții rapide la nivelul Uniunii Europene (UE) pentru a veni în sprijinul beneficiarilor publici și privați ai programelor de dezvoltare rurală ale căror proiecte sunt afectate de crize din afara sectorului, astfel încât să se poată asigura finalizarea proiectelor.

„România solicită Comisiei Europene să adopte de urgență decizia care să permită majorarea costurilor proiectelor și compensarea cheltuielilor suplimentare pentru beneficiarii PNDR, astfel încât să se asigure finalizarea investițiilor deja începute”, a declarat Adrian Chesnoiu la reuniunea de la Bruxelles.

- Publicitate -

Solicitarea ministrului român s-a bucurat de o largă susținere din partea statelor membre (Croația, Lituania, Țările de Jos, Grecia, Cipru, Malta, Bulgaria, Letonia, Danemarca, Estonia, Polonia, Slovacia), iar Președintele Consiliului și Comisia Europeană au apreciat inițiativa țării noastre ca fiind una extrem de utilă. În perioada următoare, Comisia Europeană va identifica cele mai potrivite soluții pentru derularea și implementarea în bune condiții a proiectelor demarate.

Având în vedere situația economică generală nefavorabilă survenită în timpul pandemiei COVID 19, accentuată mai întâi de creșterea prețurilor utilităților şi apoi de conflictul armat din Ucraina, România și alte state membre al Uniunii Europene se confruntă cu o situație dificilă în implementarea programelor de dezvoltare rurală. Mulți dintre beneficiarii măsurilor de sprijin se află în incapacitate de a continua realizarea proiectelor aflate în derulare, întrucât bugetele aprobate la nivelul anilor 2014-2020 nu mai pot acoperi cheltuielile suplimentare apărute pe parcurs.

În acest context, există riscul renunțării la executarea lucrărilor și nefinalizarea sau rezilierea proiectelor, ceea ce va conduce la neîndeplinirea obiectivelor propuse, corelat cu riscurile legate de dezangajare a fondurilor europene, fapt ce afectează implementarea Programului și mai ales dezvoltarea zonelor rurale.

Printre alte subiecte aflate pe agenda discuțiilor Consiliului AgriFish s-a regăsit protecția solului în Uniunea Europeană și potențialul său de a contribui la atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European.

În cadrul intervenției sale, ministrul Adrian Chesnoiu a subliniat necesitatea îmbunătățirii calității solului împreună cu asigurarea reducerii costurilor totale de producție din partea fermierilor și a diminuării progresive a substanțelor chimice utilizate în agricultură. În acest sens, România a propus acordarea de subvenții de către UE din fondurile alocate statelor membre pentru achiziția de utilaje și echipamente pentru obținerea și utilizarea biomasei din resturi vegetale, pentru a evita posibilele arderi ale miriștilor care ar putea conduce la diminuarea proprietăților solului.

Utilizarea în sectorul agricol a îngrășămintelor organice va contribui la atenuarea problemelor actuale asociate cu îngrășămintele chimice de sinteză, când fermierii se confruntă cu mari dificultăți în aprovizionare din cauza exploziei prețurilor acestora.

Ministrul Chesnoiu a atras atenția asupra nevoii de a susține financiar achiziția de tehnologii cu impact redus asupra structurii solului, precum și a încurajării utilizării tehnologiilor care permit sechestrarea carbonului și a azotului în sol, a tehnologiilor de refacere a calității solului. Un rol important îl pot avea cercetarea și inovarea, inclusiv în ceea ce privește irigarea durabilă a zonelor sensibile și crearea de soiuri de plante rezistente la deficitul de apă, la boli și dăunători.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.