Fermieri, pregatiti-va! Strategie de UN TRILION de EURO pentru agricultura. Informatii PE SURSE

granturi, schemă de ajutor

Fermieri, vi se pregătește ceva. Uniunea Europeană urmează să lanseze un program care să schimbe fața agriculturii. Europarlamentarul Carmen Avram, membră a Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a oferit câteva informații obținute pe surse, legate de cele două strategii care urmează să fie lansate astăzi, pe care le așteptăm din minut în minut și care vor schimba fața agriculturii așa cum o știm noi astăzi.

”Prima strategie este strategia pentru biodiversitate, iar informațiile pe care le avem noi arată că se va cere ca până în 2023 să avem 30% din suprafața terestră și cea marină sub protecție, să avem un rol sporit al agrosilviculturii, să reducem poluarea din aer, apă și sol și să mărim suprafețele de păduri prin plantarea a 3 miliarde de copaci până în 2030.

Pentru strategia ”de la fermă la furculiță” avem câteva surprize: să implementăm un nou model verde de business în agricultură, care să facă o captare mai eficientă a carbonului în sol, să facem tranziția spre o economie circulară – adică rezuduurile din agricultură să fie transformate în biofertilizatori sau biocombustibili, să recucem la jumătate pesticidele chimice până în 2030, precum și medicamentele antimicrobiene pentru animalele de fermă, nu știm încă în ce procent. Tot până în 2030 ar trebui să creștem suprafața de culturi ecologice până la 25% din totalul suprafeței Uniunii Europene. Am vorbit cu specialiști de la Burxelles și se arătau destul de îngrijorați cu privire la acest procent”, a precizat europarlamentarul.

De asemenea, Carmen Avram a subliniat că bugetul pe care Uniunea Europeană urmează să-l folosească pentru implementarea acestor strategii este unul uriaș: un trilion de euro. Momentan nu se știe care va fi proveniența acestor bani, însă suma urmează să fie cheltuită treptat până în anul 2050.

„Pentru toate aceste obiective și multe altele, Comisia Europeană prevede un buget de un trilion de euro, care o să fie desfășurat până în 2050. De unde o să luăm banii nu ne-a spus nimeni, probabil că încă nu se știe exact. De asemenea este greu de prevăzut impactul pe care aceste două strategii îl vor avea asupra agriculturii noaste și a celei europene”, a precizat europarlamentarul Carmen Avram.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.