23 octombrie 2021 - 11:32

Fermieri împiedicați să acceseze fonduri europene de incompetența funcționarilor

De la intrarea României în Uniunea Europeană, fondurile europene au reprezentat o gură de aer proaspăt pentru fermierii români, care au putu să-și dezvolte fermele accesând aceste finanțări. Din păcate pentru unii, nu toate încercările se finalizează cu succes, de vină fiind, în unele situații, chiar funcționarii care trebuie să se asigure că toate actele sunt în regulă.

În cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, consultantul Marian Vișu-Iliescu a povestit un episod pe care l-a întâmpinat chiar zilele acestea, în care proiectul pe submăsura 4.2 al unui fermier din județul Cluj a fost blocat de incompetența unui angajat DSV.

”Noi, consultanții, îi încurajăm și îi ajutăm pe fermieri cu ce putem. Din păcate, cei care îi descurajeză sunt autoritățile la care trebuie să ajungă pentru a-și lua diverse avize. Vă dau un exemplu pe care l-am trăit personal astăzi și, cu durere în suflet, o spun public, poate aud și șefii acestor funcționari care n-ar trebui să mai stea acolo începând de mâine.

Există submăsuri care sunt active. Este acea sumbăsură 4.2 pentru abatoarele de mică capacitate, în care, din cauza prostiei, dați-mi voie să o spun cu scuzele de rigoare, de a solicita avizele la depunerea cererii de finanțare, sunt numai piedici. Din această cauză am înțeles de ce s-a depus doar un singur proiect până la ora aceasta. 

Astăzi, un client de-ai mei, care a mers cu dosarul pentru avizul provizoriu de la DSV Cluj, când i-a depus dosarul, funcționarul respectiv i-a spus ”Domnule, nu! Trebuie să îmi dai dovada unde e fosa septică, dovada unde este puțul forat, etc.” Mi l-a dat la telefon și i-am explicat că este vorba de un aviz provizoriu – aveți un flux pe care trebuie să-l vizionați, să-l studiați și să dați un aviz provizoriu. Avizul de funcționare se dă atunci când investiția este gata.

I-am dat și un exemplu dintr-un alt județ, unde am obținut acel aviz provizoriu cu o foarte mare larghețe, pentru că oamenii au înțeles că au nevoie în zona lor de investiții ale fermierilor. Funcționarul de aici mi-a spus ”Nu contează, la noi, la Cluj, e altfel…” Vă dați seama ce funcționari avem și cât de dezamăgit a plecat fermierul de la instituția aceea? Acești funcționari nu știu să judece legea după spirit, ei citesc punctul și virgula din lege”, a povestit consultantul Marian Vișu-Iliescu în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”.