Ferma de lipitori, o afacere cu „medicamente vii“

lipitoareCa să supraviețuiești în jungla capitalismului trebuie să fii ingenios. Unii rămân fideli vechilor tipare, în vreme ce alții aduc „culoare“ peisajului românesc prin afacerile neobișnuite pe care le pun în funcțiune. Așa a apărut în 2009 și ferma de lipitori din localitatea Cârligele, județul Vrancea, o afacere manageriată de doamna Veronica Burgă.
Singura biofabrică autorizată din țară
Lipitorile medicinale sunt folosite astăzi în medicina umană și veterinară, industria farmaceutică și în cosmetică pentru realizarea unor produse ce conțin hirudina extrasă din aceste nevertebrate. Doamna Burgă este unul dintre pacienții care s-au convins de beneficiile tratamentului cu lipitori. Efectele terapeutice ale acestor viețuitoare au convins-o de importanța lor, dar și de potențialul economic pe care l-ar putea avea.
În 2009 hirudoterapia era puțin cunoscută și nu exista o biofabrică de lipitori în România. A fost așadar deschizătoare de drumuri. După ce s-a documentat privind tehnologia de creștere și reproducere a hotărât să înființeze o fermă de lipitori. Aşa că a început construcţia unei clădiri cu o suprafață de 625 mp, special proiectată pentru această activitate. Biofabrica a fost concepută la o capacitate de 1 milion de exemplare. Apoi a achiziționat primul lot de lipitori matcă. În 2010, la un an de la implementarea proiectului, a primit autorizație de funcționare, iar astăzi biofabrica are peste 150.000 de lipitori.
Proiectul dnei Burgă a rezistat pe piață, iar portofoliul societății cuprinde atât clienți din țară, cât și din străinătate – exportul a început încă din 2010. Fără a intra în detalii „intime“ privind rentabilitatea afacerii, dna Burgă spune că este un sector de activitate către care se pot îndrepta toți cei care au perseverență în afaceri și care nu așteaptă câștiguri imediate. Pentru o fermă cu o capacitate de 400.000 de lipitori este nevoie de o investiție de 150.000 de euro, spune managerul din Cârligele.
Integral pe: lumeasatului.ro
 

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.