Fara fructe anul acesta? Vremea calda da peste cap culturile pomicole

0 79

Temperaturile ridicate pentru această perioadă dau bătăi de cap pomicultorilor, în special celor care au livezi de cireși și caiși. În ultimele zile, temperaturile medii diurne au depășit frecvent 10ºC, iar la începutul acestei săptămâni sunt așteptate chiar să se apropie de 15ºC. În aceste condiții, chiar dacă seara e frig și temperaturile coboară spre pragul de îngheț, o serie de pomi fructiferi, printre care cireșii și caișii, în special cei din intravilan, au înmugurit, iar mugurul și butonul floral stă să crape.

Nu ar fi nicio problemă dacă până la finalul iernii nu vom mai avea temperaturi scăzute, în schimb, dacă în februarie se va întoarce gerul sau se va ajunge iar la temperaturi diurne negative și copacii înfloresc, atunci producțiile din acest an sunt parțial sau total compromise.

Directorul Direcției Agricole a Județului (DAJ) Botoșani, Cristian Delibaș, susține că lucrurile trebuie luate pas cu pas. 

„Am observat și eu că mugurii, butonii florari ai pomilor fructiferi sunt puțin mai dezvoltați decât ar fi cazul, dar să așteptăm să vedem cum vor evolua temperaturile în continuare. Nu știm ce va fi”, a declarat Delibaș pentru Monitorul de Botoșani.

Acesta mai afirmă că numărul de ore în care soarele efectiv este prezent pe cer este destul de redus încă în timpul zilelor, care și așa sunt mai scurte decât noaptea. „Soarele este un factor decisiv pentru dezmugurirea și înflorirea pomilor și încă numărul de ore nu este destul de mare ca aceștia să revină din perioadă de repaus vegetativ”, a mai declarat oficialul.

Afectate de această iarnă atipică, în care temperatura medie a fost cu 5ºC-8ºC mai mare decât media climatică, ar putea fi și culturile de toamnă care s-au dezvoltat într-un ritm mai rapid și care în cazul unui ger ar putea fi „arse”.

Pe de altă parte, aprovizionarea cu apă a solului prezintă valori satisfăcătoare în aproape tot județul, izolat apropiate de optim. Sunt însă și microzone unde se manifestă o secetă pedologică moderată. În aceste condiţiile agrometeorologice și din cauza alternanţei îngheţ-dezgheţ la sol, izolat se va putea produce fenomenul de „descălţare” a plantelor de orz şi grâu de toamnă.

„Momentan, nu trebuie să ne facem griji. Lăsăm natura să-și urmeze cursul și vom vedea apoi ce măsuri va trebuie să luăm”, a conchis Cristian Delibaș.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult