Fără derogare la GAEC 8! Se cere intervenția Guvernului pentru a lăsa terenul necultivat

utilaje agricole motorina controale rabla pentru tractoare

Deși ministrul agriculturii, Florin Barbu, a declarat în fața fermierilor că își va asuma răspunderea pentru a da derogare și anul acesta de la GAEC 7 și GAEC 8, se pare că problema se complică. Asociația în Beneficiul Vânătorilor și a Activității de Vânătoare (ABVAV) a transmis o scrisoare către Guvern, în care cere ca derogarea de la aplicarea GAEC 8 să nu mai continue.

Potrivit președintelui ABVAV, Adrian Lică, aplicarea prevederilor GAEC 8 este esențială pentru protejarea biodiversității și salvarea unor specii aflate în pericol, precum iepurele de câmp și potârnichea. 

”Noi susținem protestul fermierilor. Ca orice cetățean al României, ne interesează ca agricultorii să-și poată continua activitatea, pentru că lipsa agriculturii înseamnă foamete și cred că absolut nimeni nu-și dorește să se ajungă la asta. Că pe lista lor de revendicări a apărut, din păcate, și solicitarea menținerii derogării de la GAEC 7 și GAEC 8 pentru încă un an, e altceva.

Dacă derogarea de la GAEC 7 să zicem că putem să o acceptăm, nu același lucru putem spune și despre derogarea la GAEC 8. Noi, vânătorii, așteptăm cu nerăbdare implementarea prevederilor GAEC 8, aceste prevederi oferind beneficii substanțiale atât pentru conservarea biodiversității, cât și pentru îmbunătățirea eficienței și sustenabilității practicilor agricole. Este vorba despre acel 4% teren neexploatat. Inclusiv perdelele forestiere pot fi asimilate ca terenuri neproductive și pot fi incluse în acești 4%. Înființarea de perdele forestiere este chiar finanțată prin PNRR și ar fi trebuit să fi existat deja agricultori care să ceară bani pentru aceste proiecte. Or, refuzarea GAEC 8 înseamnă implicit a refuza perdelele forestiere, atât de necesare pentru biodiversitate, dar și pentru agricultură.

Această implementare a prevederilor GAEC 8 este esențială pentru domeniul vânătorii, în primul rând pentru salvarea speciilor de iepure de câmp și potârniche, unde e nevoie de terenurile de câmpie mai ales, acolo unde agricultura este intensivă”, a declarat Adrian Lică pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”.

Views: 1

5 răspunsuri

  1. Și noi fermierii dorim că pagubele făcute de vânat să le plătească dacă sunt pe proprietatea agricolă a fermierilor

  2. Vreți să fie iepuri omorâți șacalii care mai au un pic și ajung în curțile oamenilor voi ați înnebunit cu asociațiile voastre faceți a treabă dava vreți vânat nu să lăsăm noi fermierii teren parloaga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  ARTICOLE RECENTE   

PUBLICITATE

© AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture