Fabrica de Zahăr de la Luduș va începe producția cu materie primă furnizată de fermierii români!

Fabrica de Zahăr de la Luduș

O veste uriașă pentru agricultura românească: Fabrica de Zahăr de la Luduș va începe în perioada imediat următtoare producția de zahăr românesc, a anunțat ministrul agriculturii, Florin Barbu, aflat miercuri în studioul DC News.

Mai mult, Fabrica de Zahăr de la Luduș va valorifica sfecla de zahăr produsă de fermierii români, un lucru extrem de important în condițiile în care România a ajuns să importe circa 90% din necesarul de zahăr, a mai transmis ministrul agriculturii.

„Vreau să felicit pe acționarii care au cumpărat Fabrica de Zahăr de la Luduș. Este cu capital românesc din acest an pentru că Ministerul Agriculturii a acordat o subvenție mai mare producătorilor de sfeclă de zahăr. Este pentru prima oară în România când Fabrica de la Luduș, în perioada următoare, într-o săptămână, va începe producția de zahăr românesc din sfeclă de zahăr produsă de către fermierii români”, a declarat Florin Barbu.

Potrivit șefului MADR, sfecla de zahăr din România aproape că dispăruse în ultimii ani, din lipsa de cerere din partea fabricilor de profil.

„Tocmai de aceea am venit cu acest program prin care am dat o subvenție mai mare pentru a reîncuraja fermierii români să poată produce sfeclă de zahăr. (…) Concomitent, sunt convins că și Fabrica de la Bod și de la Luduș, care am înțeles că au același acționar, vor intra în procesul de retehnologizare. Chiar și-au arătat interesul de a merge pe INVESTALIM, acel program privind procesarea în România. Eu sunt convins că dacă vom închide anumite circuite prin care vom subvenționa, pe de o parte, Programul Național Strategic Pilonul I de subvenții și cu partea de procesare prin care procesatorii își vor scădea, prin echipamentele pe care le vor instala în baza acestui proiect, cu 50% consumul de energie, eu sunt sigur că lucrurile vor intra într-o normalitate”, a mai spus Florin Barbu

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.