Marea Extragere – “Punem Afacerile Românești în Mișcare!” 2020

Afacerile Românești

Cea de a treia ediție a campaniei comerciale NETagro dedicată fitofarmaciilor – Punem Afacerile Românești în Mișcare!” 2020 – s-a încheiat prin extragerea câștigătorilor, ce a fost transmisă în direct atât în mediul on-line, cât și tv.

NETagro este o companie distribuitoare de inputuri pentru agricultură, cu capital 100% românesc, activă pe piața de profil din România din 2006. În cei 14 ani de activitate, compania a înregistrat o creștere progresivă, alături de colaboratorii săi. Astfel, unul dintre dezideratele NETagro a devenit acela de a contribui concret la creșterea la fel de organică a afacerilor colaboratorilor săi.

“Punem Afacerile Românești în Mișcare!” este o inițiativă NETagro de a sprijini afacerile mici și mijlocii din domeniu, nu numai prin premii atractive, ci mai ales prin încurajarea colaboratorilor săi de a face previziuni, de a-și asigura stocurile și de a face un salt îndrăzneț în afacerile pe care le conduc.

Finalul acestei campanii dedicate fitofarmaciilor a adus norocoșilor câștigători, prin tragere la sorți, trei vouchere în valoare de 5.000 Ron fiecare, iar marelui câștigător un autoturism Skoda Octavia.

Câștigătorii celor 3 vouchere “Punem Afacerile Românești în Mișcare!” 2020 sunt:

  • SC PLANTECO-AGRO SRL – reprezentant Popovici Paul
  • SC ECO-PLANT SRL – reprezentant Cristian Pomparău
  • SC AGROCHIM ARGEȘ SRL – reprezentant Melania Tudora

Marele Premiu, un autoturism Skoda Octavia, a fost câștigat de SC VITAPLANT SRL, reprezentant Doina Dragomir.

Felicitări câștigătorilor!

Dorim să felicităm toți participanții la concurs pentru un an plin de provocări, pe care împreună le-am depășit cu succes.

“Punem Afacerile Românești în Mișcare!” este un proiect ambițios, pe care, cu ajutorul dumneavoastră, am reușit să-l transformăm în tradiție. În acest sens, vă așteptăm și în 2021, pentru un nou concurs, în care marele premiu va fi un autoturism SURPRIZĂ!

Mulțumim pe această cale tuturor celor care ne-au fost alături – clienți, colaboratori, dar și reprezentanți ai presei, cărora le mulțumim în mod deosebit pentru suport și profesionalism.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.