Exporturile de flori olandeze sunt GRAV afectate de criza COVID-19

Pandemia de coronavirus (COVID-19) a afectat și exporturile de flori din Olanda. Potrivit datelor Oficiului de Statistică exporturile olandeze de flori tăiate s-au redus cu 35% în aprilie, faţă de perioada similară din 2019, în timp ce exporturile de bulbi de flori au înregistrat un declin de 18%, scrie Agenția de presă germană (DPA), citată de agerpres.ro.

Oficialii de la Royal FloraHolland, cea mai mare firmă de licitaţii cu flori din lume, au anunţat recent că se aşteaptă la pierderi masive în acest an, ca urmare a pandemiei. În total, 35% din exporturile mondiale de flori şi plante, în valoare de 6,2 miliarde euro pe an, treceau în mod normal prin Olanda, provenind în principal de la cultivatorii olandezi, dar şi de la cei din Africa şi America Latină.

Mai mulţi cultivatori de lalele din Olanda au început să ia măsuri pentru a scăpa de stocurile excedentare, organizând vânzări de tip drive-by la preţuri reduse sau ocupându-se să trimită florile la spitale pentru a-i încuraja pe pacienţi şi lucrătorii din sectorul medical. Însă acestea sunt soluţii locale şi 85% din florile olandeze, în special lalele, sunt exportate.

La polul opus, exporturile olandeze de fructe şi legume, o altă sursă importantă de venituri pentru țara din nordul Europei, s-au menţinut la un nivel ridicat, în pofida efectelor pandemiei. În timp ce exporturile de legume au scăzut cu doar 1%, cele de fructe au crescut cu 2% în aprilie, faţă de perioada similară din 2019.

Cu toate acestea, Organizaţia Angajatorilor din Agricultură şi Horticultură din Olanda (LTO) estima recent că pagubele pentru întregul sector agricol al ţării se vor ridica la cinci miliarde de euro şi i-a sfătuit pe fermieri, inclusiv cultivatorii de flori, să păstreze chitanţele şi să filmeze atunci când recoltele lor ajung la gunoi.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.