
Exporturi MASIVE de cereale românești – Câtă marfă a plecat deja din hambarele fermierilor

Exportul de cereale românești a plecat ”ca din pușcă” în sezonul 2025-2026, susține Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole și fondator AGRI Column. Potrivit estimărilor actuale, fermierii noștri au vândut deja peste 2,5 milioane de tone de mărfuri recoltate în această perioadă, însă ritmul de export se va menține la cote ridicate, ținând cont de recoltele bogate de anul acesta.
Randamentele de producție au crescut semnificativ în 2025 față de anul precedent, atât la grâu, cât și la rapiță.
”Raportorul Comisiei Europene în ceea ce privește prognozele ne-a ridicat, la grâu, la 5,16 tone/hectar proiecție de randament; 25% mai mult față de media ultimilor 5 ani și 12% mai mult de la an la an. Dacă adăugăm numărul de hectare, ajungem fix la cifra de 13 milioane de tone de grâu. Avem orzul, care la rândul său este un cash commodity foarte bun, iar nivelul de recoltă care se vede este aproape de cel prognozat de noi, adică 3 milioane de tone. Și mai avem ceva: proiecția de recoltă la rapiță din România ne-a urcat la 2,9 tone/hectar, ceea ce înseamnă plus 44% față de sezonul precedent, astfel că se împlinește și a treia prognoză: 2,8 milioane de tone de rapiță”, a precizat Cezar Gheorghe, pentru AGRO TV.
În ciuda acestui start excelent, mulți fermieri români sunt deocamdată reticenți în a vinde marfa recoltată, din cauza prețurilor sub așteptări. Cerealele românești au și avantajul de a avea o calitate mult mai bună față de cele din alte zone, astfel că fermierii speră că vor avea de câștigat mai târziu dacă depozitează marfa.
”Fermierii au acum o valută forte în mână: grâu, orz și rapiță. Și foarte greu au tentația să dea drumul la marfă în acest moment. Grâul nostru se dovedește că a plecat ca din pușcă în ceea ce privește exportul pe sezonul actual. (…) La grâu, avem plecate circa 1,17 milioane de tone deja. Orzul a depășit și el 1 milion de tone plecate deja din România, iar la rapiță, 416.000 de tone au plecat deja din țară, comparativ cu sezonul precedent, când la ora aceasta aveam exportate circa 162.000 de tone de rapiță”, a mai subliniat Cezar Gheorghe, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























