Exemplu de comunitate! Un liceu din Iasi produce mii de masti de protectie

Printr-o decizie a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, Direcția de Asistență Socială a primit fonduri de la Primărie pentru a achiziționa stocuri suplimentare de materiale necesare pentru dezinfectare, măşti și mănuși de protecție pentru cabinetele de medicină școlară. 

Primarul Mihai Chirica a dispus  Direcției de Asistență Socială să achiziționeze încă 500 de litri de material dezinfectant pentru podele și 500 de litri pentru mâini, astfel încât toate cabinetele de medicină școlară să aibă cantitățile necesare. Totodată, edilul-șef a solicitat verificarea stocurilor de materiale de igienizare și dezinfecție din toate unitățile de învățământ și a garantat că municipalitatea va asigura fondurile necesare pentru completarea acestor stocuri.

De asemenea, date fiind prețurile și stocurile de multe ori epuizate de măști de protecție, primarul Mihai Chirica a dispus achiziționarea unei cantități de 500 de kilograme de tifon, din care la atelierele Colegiului Tehnic „I. C. Ștefănescu” vor fi confecționate astfel de măști, care vor fi dezinfectate și distribuite unităților școlare, creșelor, precum și altor instituții care au relații cu publicul și un număr semnificativ de beneficiari.

Corespondentul AGRO TV din Iași, Daria Diaconiuc, a luat legătura cu directorul Colegiul I.C. Ștefănescu din Iași, Dolores Voinea, pentru a afla mai multe detalii.

”Primăria ne-a pus la dispoziție tifon, iar noi executăm măști, cu personalul propriu și colegi care s-au oferit voluntari. Din materialul pe care l-am primit credem că vom face în jur de 5000-6000 de măști. Primăria le va oferi personalului care are nevoie de ele, ei le vor distribui, asta după ce aceste măscuțe vor intra în ciclul de sterilizare. Procesul a început de săptămâna trecută, de miercuri, avem patru muncitori angajați la noi plus încă trei ingineri care s-au oferit voluntari. Până acum, am reuști să facem în jur de 1000 de măști”, a precizat Dolores Voinea pentru AGRO TV.

Aceasta a transmis și un mesaj de încurajare către populație, asigurând în același timp deschiderea totală a instituției pe care o conduce pentru a ajuta comunitatea: ”Trebuie să gândim pozitiv. Totul se va rezolva, pentru că suntem o nație puternică. Noi vom lucra în continuare, atât cât va fi nevoie și cât vom primi material. Există disponibilitate și empatie față de cei care sunt în linia întâi.”

Compania de Transport Public SA va continua igienizarea și dezinfectarea mijloacelor de transport în comun atât în cursul nopților, cât și ziua, la capetele de traseu.

Nu în cele din urmă, municipalitatea a organizat un punct de carantină format din module de urgență, acestea fiind racordate la utilități, igienizate, mobilate și cu toate dotările necesare, personalul medical și organizarea acestora să fie asigurate, în caz de nevoie, de Direcția de Sănătate Publică, în colaborare cu Instituția Prefectului – Județul Iași.

Autor: Daria Diaconiuc

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.