Situația reală privind efectele secetei și problemele cu care se întâlnesc fermierii din România, în special la culturile de orz, grâu și rapiță, a fost abordată în cadrul emisiunii „Agricultura la Raport”, având ca invitați fermieri din diferite zone ale RomânieI, dar și ministrul secretar de stat MADR, George Scarlat. Fermierii se întâlnesc cu probleme grave, mulți vor să facă irigații, au investi în scule, în tehnologii, dar dar din păcate au rămas cu utilajele în curte.
Constantin Soare, fermier din Dobrogea, Constanța a descris situația sumbră din partea de Sud Est a țării. „Din păcate situația care se prezintă la momentul de față este una pe care nu am întâlnit-o și nici nu am auzit-o de când fac agricultură și nici nu am auzit-o de la persoane care sunt mai în vârstă decât mine și fac agricultură de foarte mulți ani. Suntem în situația în care la această dată avem o secetă cruntă. Suntem în situația în care culturile de orz, de grâu, de rapiță la acest moment sunt într-o situația gravă. Frunzele sunt uscate, nu mai zic ca nu exista apă în sol. Coroborat cu seceta și înghețul din ultima perioadă, bruma care a fost, graul este practic uscat”, a declarat fermierul în exclusivitate pentru AGRO TV.
Fermierul Constantin Soare a propus emiterea unui act normativ care să permită constituirea unor comisii subordonate în cadrul Ministerului Agriculturii cu scopul de a face vizite la terenurile fermierilor pentru constatarea stării de vegetație. O altă propunere a fermierului a fost despăgubirea fermierilor care se află în astfel de situații, pentru evitarea intrării în faliment.
Care sunt măsurile întreprinse de Ministerul Agriculturii?
Secretarul de Stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a menționat că există Ordinul 459 din 2019 pentru aprobarea regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de secetă hidrologică.
„Este adevărat că în baza acestui ordin multe dintre prefecturile din țară au constituit aceste comitete județene de constituirea și de identificare a pagubelor. Câțiva dintre prefecți și dintre direcțiile agricole județene ne-au transmis faptul că nu pot constitui aceste comitete județene întrucât nu discutăm de secetă hidrologică. În cadrul Ministerului lucrăm în baza hotărârii 557 privind managementul tipului de risc și aici unde avem în anexa 1 trecută seceta pedologică și ca autoritate responsabilă în rol principal este trecut Ministerul Agriculturii. Fac apel către toate primăriile din țară ca, acolo unde fermieri solicită, să se îndrepte către direcțiile agricole județene și să vină în teritoriu pentru a încheia procesele verbale care sunt necesare pentru finantele publice pentru a demonstra cheltuiele deductibile pe care le-au făcut fermierii, fiind justificate prin document”, a declarat în exclusivitate pentru AGRO TV, George Scarlat, secretar de stat MADR.
George Scarlat a anunțat că a fost trimisă o circulară pentru ca la sfârșitul acestei săptămâni fiecare direcție agricolă să prezinte Ministerului Agriculturii solicitările și suprafețele de culturi care au fost întoarse din cauza secetei. La momentul de față există o operativă zilnică din partea agenției naționale de îmbunătățiri funciare, cu posibilitate de a face irigații undeva pentru 1 milion 16 mii de hectare, dintre care contractate sunt 830 mii 242 ha.