
EXCLUSIV: Achim Irimescu (MADR): Trebuie să avem în vedere consumatorul, dar să nu uităm producătorul

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a discutat la AGRO TV despre drama crescătorilor de porci. aflați în pragul falimentului și despre măsurile ce pot fi luate pentru salvarea lor.
„Trebuie să avem în vedere consumatorul, dar să nu uităm producătorul. Comisia Europeană a aprobat și urmează să distribuim ajutorul pentru crescătorii de porci. Ajutorul nu va fi mare, va fi unul de minimis și va prinde bine fermierilor mici. Aceste ajutoare nu rezolvă problema, dar va fi ceva. Vreau să dau un exemplu: în SUA atâta timp cât producătorul obține profit cât își vinde produsele, statul nu intervine, dar dacă este în pierdere statul îl ajută ca să nu dispară. Din păcate Uniunea Europeană merge pe o parte prea birocratică. România a păcătuit că a adăugat noi mecanisme acestui sistem”, a declarat ministrul
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























