Forumul Agricultorilor a reunit personalitati de top din agricultura romaneasca!

În data de 9.10.2019, cu ocazia Zilei Naționale a Alimentului Românesc, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, al Casei Române de Comerț Agroalimentar Unirea și al Confederației Sindicale Meridian au organizat Forumul agricultorilor–Bilanț și perspective”.

La eveniment au participat peste 1.500 de fermieri și specialiști în agricultură care au ascultat mesajul Comisarului pentru Agricultură, Phil Hogan, adresat agricultorilor români. Acesta a salutat fermierii din țara noastră și a menționat cele trei direcții de dezvoltare viitoare:

  • Socială;
  • De mediu;
  • De performanță.

Progresul realizat până în prezent de agricultura României de la intrarea țării noastre în Uniunea Europeană a fost evidențiat de către ministrul Petre Daea, care a declarat faptul că, în acest moment, în ceea ce privește producția agricolă, România ocupă podiumul european. De asemenea, accentul ministrului a vizat și necesitatea adaptării producției agricole în raport cu schimbările climatice.

Luând cuvântul, doamna Viorica Dăncilă-Prim Ministru al României, a felicitat fermierii pentru activitatea lor, evidențiind gradul ridicat de absorbție a fondurilor europene.  S-au mai adresat participanților domnii Ioan Aurel Pop-Președintele Academiei Române, care a accentuat necesitatea adoptării celor mai performante tehnologii agricole, și Ion Popescu-Președintele Confederației sindicale Meridian, acela care a făcut referire la necesitatea stringentă a investițiilor în dezvoltarea rurală.

Forumul a marcat și lucrările celor trei secțiuni de specialitate:

  • 1-Producția vegetală, Pomicultură și Silvicultură, temă condusă de domnul Valeriu Tabără-Președinte ASAS;
  • Zootehnie și Industrie alimentară;
  • Produse tradiționale, programe speciale.

Tot astăzi, cu ocazia Forumului, MADR a premiat un număr important de fermieri, care au primit Diplome de Excelență semnate de Viorica Dăncilă.

Citește și

Comentariile sunt închise