Două tone de alimente expirate au fost găsite la Bacău

carne

Marfa era pregatita pentru comercializare.
carne
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor și Direcția Sanitar-Veterinară au suspendat activitatea unei societăți pe care au amendat-o cu 77.000 lei după ce au descoperit în depozitul acesteia două tone de produse expirate, multe dintre ele aflându-se în stare de putrefacție.
Ceva mai mult de o tonă de produse aflate în stare de putrefacție au fost găsite într-o autoutilitară aflată în față depozitului. Alte câteva sute de kilograme de produse congelate din peste și carne de pui, erau depozitate într-o cameră frigorifică, fiind gata de comercializare.
 “Acele produse din autoutilitară de transport marfă se aflau acolo, în soare, de o lună. Era un adevărat dezastru, un focar de infecție. Niciodată nu am văzut așa ceva. Erau pizza și multe alte produse în stare de putrefacție. Alimentele congelate din depozit erau expirate din martie și aveau un aspect complet modificat”, a declarat comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bacău, Alin Năstasă.
”Intreaga cantitate de produse a fost confiscată în vederea distrugerii. Am dispus efectuarea inventarului de către șeful punctului de lucru și, din estimările noastre, ar mai există incă vreo trei tone de produse expirate”, a precizat directorul DSVSA Bacău, Ion Bagu. Pe langă produsele de origine animală, inspectorii celor două instituții au descoperit, printre altele, și conserve, pizza și paște făinoase, alimente care ar fi urmat să ajungă în magazine din zonă Moldovei.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.