Doua specii emblematice pentru Romania, puse sub protectie

Ciocârlia şi capra neagră vor fi puse sub protecţie, iar decizia, împreună cu punctul de vedere al Ministerului Mediului, va fi transmisă Guvernului, a declarat, joi, ministrul de resort, Costel Alexe, într-o conferinţă de presă, transmite AGERPRES.

„Am luat decizia de a pune sub protecţie două specii emblematice pentru România, pentru care, din păcate, până acum, vânătoarea a fost permisă fără niciun fel de restricţie. Este vorba despre ciocârlia şi capra neagră. Ciocârlia este o specie simbol naţional şi vânarea acesteia nu reprezintă o activitate tradiţională, nu este o practică cinegetică autohtonă. Mai mult, ea se regăseşte pe lista IUCN (The International Union for Conservation of Nature – n.r.)  a speciilor ameninţate cu dispariţia. La rândul său, capra neagră, deşi este o specie emblematică pentru Carpaţi şi România, care a avut până în 2007 statutul de monument al naturii, odată cu intrarea în Uniunea Europeană a fost scoasă de sub protecţie. În acest sens, vom transmite Guvernului României punctul de vedere al ministerului privind punerea sub protecţie a acestor două specii, pe care le consider şi emblematice şi, evident, foarte importante pentru ţara noastră”, a afirmat Alexe.

Conform Societăţii Ornitologice Române (SOR), ciocârlia de câmp este o specie dorită de vânătorii străini, majoritatea italieni, şi a fost introdusă pe lista păsărilor care se vânează în anul 1996. În 2006, ca urmare a unei campanii SOR, specia redevine protejată, dar numai pentru un an. În 2015, în urma unei alte campanii a SOR şi a organizaţiilor din Coaliţia Natura 2000, cotele de vânătoare au fost înjumătăţite.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte capra neagră, reprezentanţii comunităţii Declic au iniţiat anul trecut o petiţie pentru a fi stopată vânarea acestei specii, invocând faptul că fostul Minister al Apelor şi Pădurilor a aprobat o cotă de recoltă de 609 exemplare de capră neagră, care vor fi împuşcate în sezonul 2019-2020.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.