DOLIU: Unul dintre cei mai cunoscuți crescători de ovine a murit.

doliuPreședintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, Marcel Andrei, a decedat marți seara, a declarat, dr. Ioan Pențea, secretarul Secretar Executiv al Colegiului Medicilor Veterinari din Județul Sibiu.
„M-a sunat cineva și mi-a spus că a căzut la fermă și a decedat. Probabil a avut ceva la inimă”, a precizat Pențea.
Președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine, Marcel Andrei, a fost trimis în judecată în urmă cu o săptămână, într-un dosar instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Alba Iulia al DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA , Andrei este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată.
„În perioada 2007 — 2012, inculpatul Andrei Marcel, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a depus la APIA — Centrul Județean Sibiu mai multe declarații inexacte în sensul declarării unor suprafețe de teren mai mari decât cele reale, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață. Concret, inculpatul a completat în mod inexact cererile de solicitare de sprijin în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, incluzând cu rea-credință suprafața de teren de 366,51 ha, rezultată dintr-un contract de concesiune încheiat cu Agenția Domeniilor Statului — Sibiu desființat în anul 2005, urmare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”, se precizează în comunicat.
În perioada respectivă, Marcel Andrei a primit fonduri nerambursabile în sumă totală de 376.396,24 lei.
APIA — Centrul Județean Sibiu s-a constituit parte civilă cu suma totală de 449.779,13 lei, iar procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil care îi aparține lui Marcel Andrei.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Sibiu, cu propunerea de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză. (Sursa: AGERPRES)
 

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.