DNA: Acte false pentru obţinerea de fonduri pentru instalarea tânărului fermier, în Craiova

Agro Tv Fallback image cu Breaking News

dnaProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
Ecobici Daniel cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data 29 iunie 2012, inculpatul Ecobici Daniel — Gheorghiță, în cadrul unei cereri de finanțare prin care a solicitat sprijin financiar pentru Măsura 112-Instalarea Tinerilor Fermieri, a folosit, în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, mai multe documente în care a atestat aspecte nereale, după cum urmează:
— a lucrat timp de 4 ore zilnic în cadrul unei ferme, cu cel puțin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu,
— a încheiat un contract în care se atesta nereal că a achiziționat 97 de stupi contra sumei de 19.400 lei.
Ca urmare a acestei conduite infracționale, inculpatul a obținut, pe nedrept din bugetul Uniunii Europene suma de 9.600 euro, reprezentând prima tranșă din suma totală de 16.000 euro.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma 42.667 lei reprezentând subvenții încasate necuvenit de inculpatul Ecobici Daniel Gheorghiță, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.
În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Ecobici Daniel Gheorghiță.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.