Directorul general Romsilva a fost demis! Cine ii va lua locul

Mandatul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a fost revocat marți, de membrii Consiliului de Administrație, în locul acestuia – CA l-a desemnat pe Codruț Ion Bîlea director general provizoriu, pe o durată de 4 luni, începând de miercuri,  a anunțat într-un comunicat de presă Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA.

„În perioada următoare va fi demarat procesul de selecție a noului director general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Codruț Ion Bîlea a absolvit cursurile Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere a Universității ”Transilvania” din Brașov în 1988 și a început cariera profesională ca inginer în cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice. Din 1990 a îndeplinit funcții de execuție și conducere în cadrul Ocolului Silvic Curtea de Argeș și al Direcției Silvice Argeș, iar din 2007 a ocupat funcțiile de consilier al directorului general și director al Departamentului Fond Forestier, în aparatul central al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează pădurile aflate în proprietatea publică a statului român, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național, și are circa 16.500 de angajați la nivelul celor 41 de direcții silvice, administrațiile a 22 de parcuri naționale și naturale și a celor 12 herghelii de stat”, se arată în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.