Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Harghita, Haschi Andras, a informat că miercuri a început efectuarea plăţilor în avans către cei 24.508 fermieri din judeţ care au depus cereri de subvenţie, activitate care va continua până în data de 1 decembrie.
Potrivit șefului APIA Harghita, în prima zi de efectuare a plăţilor, la nivelul județului, au fost pregătite pentru plată peste 15.000 dosare, iar în zilele următoare alte sute de dosare vor fi achitate, relatează AGERPRES.
„Începând cu data de 16 octombrie, am început plăţile în avans la nivelul întregii ţări. (…) Trebuie ştiut, însă, că avansul nu funcţionează cum cred unii, că la ora 8,00, miercuri dimineaţă, noi am transferat banii şi la 9,00 o să te duci la bancă, pentru că unii aşa cred. Este un proces mai îndelungat, practic începând de ieri (miercuri – n.r.) şi până în 1 decembrie este perioada plăţilor avansului. Adică, zilnic se fac plăţile pentru un anumit număr de fermieri, în funcţie de cum avansăm cu dosarele. (…) Începând cu 1 decembrie începem plata finală şi eu cred că aproximativ de Crăciun toţi fermierii din judeţul Harghita vor fi plătiţi. Adică începând din 16 octombrie şi până de Crăciun zilnic se vor iniţia plăţi către fermieri”, a declarat Haschi Andras.
Directorul APIA Harghita a precizat că, spre deosebire de anii precedenți, anul acesta se vor efectua plăţi în avans şi către fermierii la care au fost efectuate controale pe teren.
„Faţă de anii trecuţi, noutatea este că şi fermierii care au fost în control pe teren îşi vor primi banii, pentru că sistemul informatic este într-un stadiu atât de avansat încât dosarele fermierilor controlaţi în teren pot fi şi ele finalizate. În anii precedenţi era mai greu să introducem rezultatele controlului pe teren în sistem, dar acum sistemul a fost pregătit din timp, aşa că suntem pe calea cât se poate de bună”, a explicat şeful APIA Harghita.
Potrivit acestuia, în ultimii 17, în judeţul Harghita intră anual între 70 şi 80 de milioane de euro din subvenţii APIA, sume care se regăsesc în terenurile lucrate sau în modernizarea gospodăriilor.
„În momentul în care intrăm într-o comună vedem casele mai ordonate, vedem tractoare, vedem terenuri lucrate. În primul rând aici se vede, se oglindeşte în terenurile lucrate, pentru că suntem o zonă unde oamenii sunt gospodari, în general. (…) Dar, degeaba eşti gospodar, dacă nu ai bani, nu poţi să faci mari lucruri. Pot spune, concret, că se vede în această zonă impactul acestor subvenţii. (…) Sunt puţine terenuri nelucrate, în general unde problemele de proprietate nu sunt rezolvate”, a mai spus Haschi Andras.