Pentru Dimitrie Muscă, anul 2025 va fi unul dintre cei mai slabi din istoria recentă, din punct de vedere al producțiilor la cerealele păioase. Înghețurile din prima parte a lunii aprilie au provocat mari pagube în cultura de grâu, astfel că recolta va fi diminuată cu aproximativ o treime, arată estimările din acest moment.
Răvan Naghiu, directorul fermei de la Olari aflată în proprietatea familiei Muscă, a explicat totul într-un material publicat de jurnalistul Ovidiu Ghinea.
”Recoltăm soiul Anapurna, un soi franțuzesc cu indici de panificație foarte buni și cu un randament la hectar foarte bun. Spun acest lucru pentru că în anul 2024, când a fost un an normal pentru cultura grâului în zona noastră, în Câmpia Aradului, am făcut o producție medie de 9.150 kg/hectar pe 800 de hectare. În acest an nu pot să mă pronunț deocamdată, dar pe această solă de 200 de hectare, producția e undeva la 6.000-6.200 kg/hectar.
Noi am făcut toate cele necesare pentru a asigura o producție la fel ca anul trecut, dar din păcate, înghețurile tardive ce s-au manifestat în luna aprilie în zona noastră au impactat foarte grav plantele de grâu. Grâul se afla în fenofaza de al doilea internod, spiculețul era deja diferențiat în pai, iar la multe plante de grâu a înghețat acel spiculeț. Din cele 780 de plante care au răsărit după însămânțare, m-am trezit că am doar 600-620”, a precizat directorul CAI Olari.