Dimitrie Muscă: ”N-am făcut în viața mea pierdere, de când lucrez în agricultură”

La Combinatul Agroindustrial Curtici, afacerile merg de minune, iar profitul este literă de lege în fiecare an. Directorul Dimitrie Muscă susține că societățile pe care le deține împreună cu fiul său nu au mers niciodată în pierdere nici pe sectorul vegetal, nici pe cel zootehnic.

Rețeta succesului nu reprezintă niciun secret, însă este foarte greu de implementat de către majoritatea fermierilor din țară. Producția vegetală este integrată cu creșterea animalelor, prelucrarea cărnii și laptelui se fac în propriile unități de procesare, iar produsele finite se comercializează în propria rețea de magazine.

”În societățile mele, cea de la Curtici, cea de la Olari, cu fiul meu cu tot, împreună deținem peste 3.000 de bovine, dintre care 1.000 de vaci de lapte și 2.000 de vaci de carne. Nouă ne merge. N-am făcut în viața mea pierdere, de când lucrez în agricultură, pe absolut niciun sector, inclusiv pe fermele de vaci. Avem integrare 100%, avem pământ, avem utilaje, producem mult mai ușor furajele, nu mergem pe pășune.

Ne merge bine pentru că nu vindem nimic la nu știu cine. Avem fabrică de lapte, prelucrăm circa 8.500-9.000 de litri de lapte pe zi, iar desfacerea o facem în magazine proprii. Chiar dacă a scăzut puterea de cumpărare la oameni, ne vindem întreaga producție fără probleme. La ora actuală, împreună cu fiul meu, avem vreo 45 de magazine”, a precizat Dimitrie Muscă, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

10 COMENTARII

  1. Nu are nimeni pierderi în agricultură, sunt ani când au producții record istorice și tac ,sunt ani când câștiga mai puțin și fac greve . Mergeți la țară sa vedeți ce averi au fermierii colosale, au parcuri cu utilaje de milioane de euro , jepanele de sute de mii de euro bucata, vacante exotice extravagante, vile de milioane de euro și tot se plâng

  2. Da tu știi cum lucra fermierii,nu vrei sa probezi o campanie alături,sau măcar o săptămână, ce zici sa nu mai vrei jepane etc.

    • Parca sunteți toți injectați cu același ser , știți doar să vă plângeți în timp ce stați pe miloane de euro. Dacă nu ar fi subvențiile și beneficiile din bugetul statului cei mai mulți se lasă de agricultură. Cum sa faceți protest cu tractoare de peste 500 000 de euro bucata?!? Toți muncesc în țara asta dar nimeni nu face averi cum fac fermierii

      • ce tot o dati cu subventia … ce beneficii visezi … un ha de teren costa sa il exploatezi in jur de 4500 – 5000lei, daca puti toate cheltuielie + ce ramane dupa recoltat, vanzare …. vezi cu cu cat ramanii, iar subventia .. o impoziteaza statu ca venit … care e in jur de 150euro/ha .. asa ca las vrajeala

        • Și de ce nimeni nu se lasă?!? Toți își se plâng dar nimeni nu renunță mergi la țară sa vezi ce averi colosale au adunat fermierii de pe terenul țăranilor amărâți din evaziune fiscală și muncă la negru. Niște mafioți vânători de subvenții și beneficii din bugetul statului voi ni sunteți fermieri. Uitați-vă în dex sa vedeți ce înseamnă fermieri. De ce nu se comaseză terenurile de ce nu se asociază fermierii?!? De avari lacomi nesimțiți evazionisti aroganți etc ce sunt ….

  3. Ești om deosebit , foarte prețios pentru o lume normală !De-ai ca dumneavoastră se pare că sunt pe cale de dispariție.Se pare că a început epoca demenților și noi nici nu știm 😎😎😎!

  4. pa, cin nu cunoaste pa musca, ala care a luat cu japca cap curtici, cu tot cu teren, utilaje .. oameni … da, a facut … dar cum a pornit ci cate mai are pe parcurs …

  5. Nu vb voi de Muscă, ala are angajați bine plătiți cu forme legale cu caracter permanent plătește taxe și impozite la stat, are de la sector zootehnic pana la linii de procesare și magazine de desfacere voi sunteți mafioți vânători de subvenții aveți doar cultura mare vindeți marfa direct de pe câmp cu tirul direct în port și vă plângeti ca statul nu vă ajută ca agricultura nu este profitabilă dar an de an vă umplu de lovele. Subvențiile sunt adevărate ajutoare sociale bani nemunciti care încurajează falsul în declarații și trebuie acordate doar acelor care se asociază produc procesează și valorifică materia prima în produse românești finite de calitate au mai multe ramuri ale agriculturii au angajați cu caracter permanent cu forme legale.

  6. BRAVO LUI DOMNULUI DUMITRU MUȘCĂ,ESTE UN ECZEMPLU UNIC ÎN ȚARĂ, LA AȘA OAMENI TREBUIE SĂ NE ÎNCHINĂM
    NOI AVEM MULTE DE ÎNVĂȚAT DE LA EL
    SUCCESE MARI DOMNULE DUMITRU

  7. Mulți tăietori de frunze la câini vorbesc pe-aici și fac curent fără să aibă habar de agricultură. Probabil că așa se explică de ce sunt atâția sclaveți români prin țări din vest, care țări, apropo, bă troglodiților au subvenții de 2-3 ori mai mari față de fermierii români și tot fac gălăgie. Nu v-ați săturat, sărăciilor de cât s-au șters occidentalii cu voi la kur? Ați rămas tot niște jagardele trădătoare!!! Siktyr !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole