Dimitrie Muscă, CRITIC la adresa lui Chesnoiu: ”În rest nu am avut păreri proaste despre el, dar…”

În urmă cu mai bine de un an, pesta porcină africană (PPA) a ajuns în exploatația unuia dintre cei mai cunoscuți fermieri români, Dimitrie Muscă, omorându-i peste 22.000 de animale. Cazul este deja bine-cunoscut, mai ales în condițiile în care fermierul arădean a fost unul dintre cei mai vocali agricultori în privința pericolului reprezentat de această boală, trăgând în repetate rânduri semnale de alarmă către autorități.

Pe marginea acestui subiect, fermierul arădean a vorbit inclusiv cu fostul ministru al agriculturii, Adrian Chesnoiu, însă nici acolo nu a găsit înțelegere.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, Dimitrie Muscă ne-a explicat cum și-a refăcut ferma după acest dezastru, dar și ce așteptări are de la autorități pentru a se asigura că el nu se va mai repeta.

”Anul trecut, la 1 aprilie, nu am mai avut niciun porc, toți au fost îngropați. Am băgat complexul în modernizare, în automatizare, am investit 10 milioane de lei doar în modernizarea și automatizarea complexului. În septembrie am cumpărat 1.800 de scroafe, au început fătările, iar la ora actuală, în fiecare lună îmi intră între 4.500 și 5.000 de capete. Astăzi, complexul meu are deja 19.000 de capete de porci, în luna următoare ajungem la 24.000 de capete, iar în 15 august începem deja să afluim animale pentru tăiere. E un lucru bun, l-am așteptat.

Au fost gurile rele care au spus că noi am introdus pesta în fermă. Am vrut să arăt că repede am refăcut complexul de porci, repede am refăcut zootehnia aceasta a noastră. Am reușit. Sigur, nu am nicio garanție. În rest nu am avut păreri proaste despre fostul ministru Chesnoiu, dar atunci când i-am spus că mai sunt încă 76.000 de capete de mistreți în țară, n-a vrut să recunoască, pentru că și dumnealui era un vânător. Trebuie să spun lucrurilor pe nume. Dacă nici Parlamentul țării nu înțelege că trebuie să se treacă la asanare, degeaba vine ANSVSA și spune că mai avem 10 focare, pentru că săptămâna viitoare o să apară alte 20”, a precizat Dimitrie Muscă pentru AGRO TV.

Pentru a vedea imagini din ferma de la Macea, vă invităm să urmăriți înregistrarea emisiunii ”Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea, pe canalul de youtube AGRO TV.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole