Reacțiile după demisia lui Adrian Chesnoiu din funcția de ministru al agriculturii continuă să apară în spațiul public. Unii consideră că gestul este unul normal și corect, în timp ce alții spun că fostul șef MADR trebuia să rămână în funcție până la sfârșitul campaniei de recoltare a culturilor de toamnă, cu atât mai mult cu cât în această perioadă se pun la punct și ultimele detalii legate de Planul Național Strategic.
În emisiunea ”Agricultura la Raport”, unul dintre cei mai cunoscuți fermieri din România, Dimitrie Muscă, s-a exprimat cu privire la demisia ministrului Chesnoiu.
”După părerea mea, este ca un sabotaj. (…) Și DNA-ul trebuia să vadă că este îceputul campaniei de recoltare la grâu și cerealele de toamnă. Nu avea voie să se întâmple treaba asta, iar domnul ministru nu trebuia să facă acest gest, trebuia să meargă să discute cu premierul. Dacă este nevinovat, și tind să cred că este nevinovat, prin prisma faptului că s-a pus la dispoziție pentru a fi cercetat. Mânie-poimâine o să vină toți traderii și o să scoată cerealele din țară, nu ne rămâne nici grâu de pâine. Este un sabotaj pe toate liniile. (…) N-a fost cel mai rău ministru, a fost destul de apreciat de către oameni, intenții bune a avut. (…) Premierul nu ar fi trebuit să accepte demisia sub nicio formă, eventual să o amâne până se termină campania”, a spus Dimitrie Muscă în direct la AGRO TV.
O opinie similară a fost exprimată și de președintele OIPA Legmue-Fructe, Gheorghe Vlad.
”În România, când vrei să faci ceva, nu e bine. Când ceri rectificarea PNRR, când vrei încă o dată irigațiile pe canalul Siret-Bărăgan, deranjezi. O decizie așa promptă și scurtă nu cred că-l caracteriza pe domnul Chesnoiu. (…) Marii traderi de cereale o să joace acum festa și o să vedeți mare cădere de prețuri. Domnul ministru a deranjat, e clar”, a declarat Gheorghe Vlad, președinte OIPA Legume-Fructe.
Reamintim că Adrian Chesnoiu și-a anunțat ieri demisia din funcția de ministru al agriculturii, după acuzele de abuz în serviciu din partea Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Acesta s-a autosuspendat și din PSD și le-a cerut parlamentarilor din toate partidele să voteze pentru ridicarea imunității sale.
2 răspunsuri
Deja prețurile au scăzut si la ora si grâu răpită si pe camp în zona moldovei se ofiledye fl soarelui,porumbul ,
Ca pe orice ministru bun ,mafia funcționarilor publici corupți și apărați de de către organe i a arătat cine e stăpânul românilor și României.Schimbati legea funcționarului public de urgenta și puneți motorul in fata vehiculului.