
Cifrele care arată DEZASTRUL din sectorul creșterii porcinelor în România


Sectorul creșterii porcinelor a fost grav afectat în ultimii ani de evoluția pestei porcine africane pe teritoriul României. Practic, țara noastră a ajuns la contraperformanța de a avea o largă majoritate din totalul focarelor de PPA din lume. În acest context, numărul de porci din ferme s-a redus drastic, iar sectorul suinelor pare într-un colaps total.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), la data de 1 decembrie 2020, România avea un număr de 3.750.400 porcine, mai puțin cu 2,2% față de aceeași dată a anului 2019.
Criza sectorului suin se vede mult mai clar, însă, în datele care arată scăderea numărului de animale din 2006 până în 2020. Practic, din 2006 și până astăzi, numărul de porci din fermele românești aproape s-a înjumătățit, scăderea fiind una constantă de la an la an.
În acest context, țara noastră se situează pe locul nouă în Uniunea Europeană la numărul de porcine, după Spania, Germania, Franţa, Danemarca, Polonia, Olanda, Italia şi Belgia. . În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră s-a aflat pe locul optsprezece, din cele douăzeci şi două de ţări prezentate, fiind urmată de Grecia, Slovacia, Lituania şi Bulgaria.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























