Despăgubirile fermierilor pentru culturile de primăvară, lăsate „pe mâna” rectificării bugetare din august 2021

despagubiri de seceta

În cadrul conferinței de presă desfășurate joi, 3 iunie, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ministrul Adrian Oros a vorbit despre motivele pentru care plata despăgubirilor fermierilor pentru culturile de primăvară întârzie să fie achitate.

„Faptul că anul acesta nu s-au dat despăgubiri a avut o cauză obiectivă. Am trecut printr-o criză sanitară și economică nemaiîntâlnită și anul acesta bugetele tuturor ministerelor au fost mult mai austere. Bugetul MADR este 60% din execuția bugetară a anului trecut, dar la fel cum în 2020 am pornit cu un buget mai mic, am avut șansa ca la fiecare rectificare bugetară să primim sume consistente. Speranța mea este că și acum, la alocarea din august 2021, dar și la cea de la final de an, să mai primim bani, astfel încât să creștem intensitatea de sprijin pentru programele pe care le avem în continuare” a explicat ministrul Adrian Oros.

De asemenea, oficialul de la MADR a vorbit și despre nevoia asigurărilor agricole. Există un dialog între reprezentanții ministerului Agriculturii și fermierii români cu privire la constituirea unui sistem de fonduri mutuale și un sistem acoperitor de asigurări.

„Noi stimulăm prin măsura 17.1 apetența fermierilor de a se asigura. Trebuie să găsim o soluție ca acele asigurări să acopere o parte cât mai mare din teritoriul României, dar și eventualele pagube care pot fi asigurate. Condițiile de asigurare trebuie să fie cât mai ușoare, astfel încât fermierii să le poată accesa” a declarat Adrian Oros în cadrul conferinței de presă.

În paralel, MADR își propune să finanțeze strategia de gestionare a apei, iar paradigma în care România funcționează într-o agricultură meteo-dependentă trebuie schimbasă, a explicat ministrul Agriculturii.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.