DESFACEREA DIRECTA, IN MAGAZINE PROPRII, ADUCE UN REAL PROFIT MICILOR PRODUCATORI

După ce Florentin Bodiu, legumicultor din Dumitra, şi-a deschis un magazin pe strada General Grigore Bălan, ceilalţi colegi ai lui care vin cu marfă de vânzare la piaţa locală încep să viseze la momentul în care vor avea cu toţii acelaşi magazin. „S-a putut în judeţul Alba, de ce nu ar fi posibil şi aici?”, s-au întrebat ei retoric, însă ar fi nevoie şi de implicarea autorităţilor pentru ca visul să devină realitate.

„Sunt bucuros că am reuşit să-mi deschid acest magazin. Nu a fost uşor fiindcă nici banii nu ne-au permis să facem prea multe. Punem ban peste ban în fiecare an, am investit în solarii, într-o maşină de transport, iar anul acesta în acest magazin în care să vând marfa mea ca să ştie oamenii unde să mă găsească. Aşa nu se înţelegea nimic: ba eram la piaţă, ba la Produs în Bistriţa-Năsăud pe centru. Mulţi m-au sunat şi m-au întrebat de ce nu îmi deschid un magazin să ştie unde să mă găsească. Plus că vindeam multă marfă en-gros la cei care au deja magazine şi vedeam preţurile. Ei câştigă cât mine care muncesc pentru produsul respectiv fără să facă aproape nimic”, a spus Florentin Bodiu.

Fermierul îşi doreşte ca, în maxim o lună, să aibă pe rafturi marfă din ferma proprie.

„Acum sunt la început. Suntem în Ardeal. Se coc mai greu roşiile, dar săptămâna aceasta sper să le pot aduce de vânzare. Să fie banane roşii de Dumitra, ca să facem o glumă. E totuşi un magazin de legume-fructe şi toată lumea ştie că prea multe fructe în zona aceasta nu avem. În afară de prune, mere şi pere, alte fructe nu se prea fac în Bistriţa-Năsăud, iar citrice nu se fac în România, cu atât mai puţin la Dumitra. Fiind un magazin de legume-fructe vreau ca un client care intră să găsească de toate, dorinţa mea fiind aceea de a avea 80% marfă proprie. Colaborez cu ceilalţi colegi care vin la piaţa locală şi va fi marfă Produs în Bistriţa-Năsăud. În cel mai rău caz, când nu va mai fi la noi marfă, fiindcă locuim în nordul ţării şi ştim cum e aici clima, vreau să fie marfă românească”, a spus Florentin Bodiu.

Pentru cei care nu cred că el îşi cultivă legumele ecologic, în incinta magazinului a adus un computer.

„Am amplasat un monitor în magazin, am filmuleţe făcute de astă iarnă când administram gunoi, de când am pus sămânţa în pământ, a crescut mare, de când au crescut plantele şi le-am legat. Vreau ca omul să înţeleagă că se munceşte mult. Mai vreau ca omul să aibă siguranţa că marfa e de aici”. (vezi mai mult…)

Sursa: timponline
Citește și

Comentariile sunt închise