Depozitarea în siguranță a îngrășămintelor pentru agricultură

depozitarea în siguranță a îngrășămintelor

Un nou ghid pentru depozitarea în siguranță a îngrășămintelor pentru agricultură este disponibil pentru fermieri și distribuitori. 

Azomureș și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență, au prezentat de Ziua Protecției Civile cel mai recent material de informare pentru depozitarea în siguranță a îngrășămintelor și utilizării în siguranță a îngrășămintelor pentru agricultură. 

Ghidul de bune practice pentru depozitarea și utilizarea în siguranță a îngrășămintelor reprezintă un set de sfaturi și recomandări dezvoltate de Azomureș în colaborare cu IGSU, în concordanță cu legislația în vigoare la nivel european și national, precum și cu indicațiile Fertilizers Europe (Asociația Europeană a producătorilor de îngrășăminte). 

Scopul Ghidului de bune practice pentru depozitarea și utilizarea în siguranță a îngrășămintelor în fermă este de a oferi suport fermierilor şi de a evidenţia problemele de siguranţă care apar atunci când se folosesc îngrăşăminte pe bază de azotat de amoniu la fermă şi, în special, de a oferi sfaturi cu privire la:

  • Siguranţa personală în timpul manipulării produselor/ îngrăşămintelor;
  • Bune practici pentru depozitare în interior şi în exterior;
  • Asigurarea securităţii la depozitarea îngrăşămintelor;
  • Minimizarea impactului asupra mediului în timpul depozitării şi utilizării;
  • Importanţa citirii etichetelor produselor şi a fişelor cu date de securitate ale producătorilor.

“Ghidul este destinat prevenirii unor incidente grave. Prevenirea este foarte importantă și ne pune în situația în care nu e nevoie să răspundem unei situații de urgență. Azomureș a acceptat colaborarea cu noi și chiar a avut inițiativa elaborării acestui ghid, și iată, se concretizează chiar de Ziua Protecției Civile”, a declarat Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. 

“Împreună cu IGSU am pregătit acest ghid pentru a acoperi necesarul de informații de care au nevoie distribuitorii și utilizatorii produselor noastre, fermierii, pentru depozitarea în siguranță a îngrășămintelor. Am inclus informații care să reducă probabilitatea unui accident în fermă sau în depozit. Ghidul de depozitare este elaborat în concordanță cu specificațiile programului “Product Stewardship” al Fertilizers Europe (Asociația Europeană a Producătorilor de Îngrășăminte), iar obiectivul nostru este ca fiecare tip de îngrășământ pe care îl producem la Târgu Mureș să fie transportat, depozitat și utilizat în siguranță”, a declarat  Harri Kiiski, directorul general al Azomureș. 

Inspectorul general al IGSU, generalul Dan Iamandi a declarat că “acest ghid, pentru depozitarea în siguranță a îngrășămintelor pentru agricultură, a fost diseminat deja către toate unităţile subordonate, către toate Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă care vor desfăşura activităţi preventive în toate locaţiile unde există depozitate astfel de substanţe pe bază de azotat de amoniu”.

Ghidul conține de asemenea și cele mai importante măsuri care trebuie luate în caz de incendiu și descompunere a îngrășămintelor, precum și informații despre cele două entități care au colaborat pentru realizarea materialului – IGSU și Azomureș.

15.000 de exemplare ale ghidului vor fi distribuite către fermierii români începând cu luna martie 2020, prin intermediul unităților subordonate IGSU de la nivelul fiecărui județ și prin rețeaua comercială a Azomureș formată din 37 de distribuitori.   

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.