Delta Dunarii promovata la nivel european

În perioada 26-27 octombrie 2019, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării a avut plăcerea de a-l avea invitat pe Mark Wiens, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri mondiali din domeniul food & travel.

Mark Wiens reprezintă cu succes tendințele viitorului în materie de promovare a unei destinații turistice. Cu un canal de Youtube urmărit de milioane de oameni, Mark a acceptat invitația de a vizita România, iar din aventura sa culinară, nu putea lipsi destinația turistică Delta Dunării.

Timp de două zile, Mark Wiens a reușit să intre în contact atât cu gastronomia deltaică, dar și cu tradițiile, ospitalitatea și veselia localnicilor. A fost la pescuit, a descoperit deliciile unui mic dejun pescăresc, a experimentat în același timp bucătăria rafinată a unui resort de lux din Sfântu Gheorghe, dar și farmecul mâncării gătite pe plită în fața turiștilor, la o terasă rustică din Lunca.

Pentru o destinație turistică aparent exclusivistă cum este Delta Dunării, vizita unui vlogger precum Mark Wiens reprezintă un pas înainte ce nu se va materializa neapărat azi, dar, cu siguranță nu va trece neobservată de viitorii turiști care vor îndrăgi Delta pentru peisajele sale și pentru gastronomia specifică.

„Delta Dunării a fost foarte spectaculoasă, începând de la gastronomie, în special diversitatea mâncărurilor din pește, până la oamenii cu care am luat contact. Biodiversitatea locului și multiculturalitatea oamenilor fac locul atât de special.

Este un loc uimitor, care trebuie neapărat vizitat! M-am bucurat din plin de această aventură. Vă mulțumesc pentru găzduire și pentru că ați pregătit o experiență captivantă în Delta Dunării” a declarat Mark Wiens.

“Voi sprijini mereu astfel de acțiuni care aduc notorietate Deltei peste hotare. Acest celebru vlogger culinar, Mark Wiens, va face cunoscută în întreaga lume această minune, Delta Dunării și bogăția sa gastronomică. Delta are nevoie de turiști educați care vin în sejururi mari și își doresc o vizitare lentă, se plimbă pe canale, admiră natura, apreciază obiceiurile și gastronomia tradițională. Marea majoritate a turiștilor străini au acest profil, iar promovarea făcută de Mark ne poate asigura accesul pe piața turistică internațională.“ a declarat Cătălin Țibuleac, guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și membru fondator al AMDTDD.

Vizita lui Mark Wiens în Delta Dunării face parte din proiectele ample de promovare a destinației turistice pentru un public internațional, conform strategiei adoptate de AMDTDD la începutul acestui an. Participarea la ITB Berlin, vizita ziariștilor FIJET, care au refăcut traseul în destinația turistică premiată cu „Mărul de Aur“ în urma cu 10 ani, și Mark Wiens se înscrie firesc, pe lângă multe acțiuni pe plan național, în povestea unui an plin de evenimente și a dezideratului de a avea un sezon turistic non-stop în Delta Dunării.

Despre AMDTDD

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării este o organizație neguvernamentală, cu personalitate juridică, înființată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova și de a dezvolta, pe termen scurt, mediu și lung, Delta Dunării și județul Tulcea.

Membrii asociației sunt: Consiliul Județean Tulcea; Primăria Municipiului Tulcea; Primăria Comunei Jurilovca, Primăria Comunei Crișan, Asociaţia Comunelor din România – Filiala Judeţeană Tulcea, „Complex Delta” S.R.L; „Europolis” S.A. „Holbina – Trei Bibani” S.R.L.; Complex Cormoran; Complex Egreta Hidroturism; Asociaţia Eco Delta Dunării, formată din: Complex Green Village; Green Delta Tour S.R.L.; Touring Delta S.R.L.; Ibis S.R.L.;

Descoperă Delta Dunării S.R.L.; Compania de Turism S.R.L. Ivan Patzaichin; Eden Travel Partener SRL; Hotel Delta Est – Sulina; Asociația operatorilor din agricultura ecologică „Bio România” – filiala Tulcea.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.