Deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare crește odată cu exporturile. Unde greșim?

deficit

Datele oficiale ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) arată că exporturile de produse alimentare ale României sint din ce în ce mai mari, dar, în același timp, deficitul comercial în acest domeniu crește.

România a exportat animale vii în valoare de 262,35 milioane de euro în primele şase luni din acest an, în creştere cu peste 40% faţă de perioada similară a anului trecut, când încasările au fost de 186,95 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de MADR, informează AGERPRES.

Din exportul realizat în ţări terţe, s-au încasat 194,52 milioane de euro, iar din schimburi intracomunitare 67,83 milioane de euro.

Pe de altă parte, importurile de animale vii în perioada analizată au totalizat 98,06 milioane de euro, în scădere uşoară faţă de perioada similară a anului 2020, când s-au consemnat 98,48 milioane de euro. Astfel, excedentul consemnat în comerţul cu animale vii în perioada analizată a depăşit 164,29 milioane de euro.

Cu toate acestea, per ansamblu, datele furnizate de MADR arată că deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu peste 31% în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020, totalizând 1,27 miliarde de euro.

Potrivit datelor statistice, România a exportat, în perioada ianuarie – iunie 2021, produse agroalimentare în valoare de 3,63 miliarde de euro, în creştere faţă de perioada similară din 2020, când încasările din exporturile în ţările intra şi extracomunitare au au depăşit de 3,42 miliarde de euro.

Pe de altă parte, pentru importurile de produse agroalimentare s-au cheltuit în primele şase luni ale anului 2021 mai mult de 4,90 miliarde de euro, în timp ce, în perioada similară din 2020, sumele au fost mai mici, totalizând 4,39 miliarde de euro.

Unde greșim? Răspunsul e limpede: exportăm, ca de obicei, materie primă și importăm produse cu valoare adăugată mare. Soluția nu este decât una singură: stimularea și sprijinirea dezvoltării capacităților de depozitare și procesare. Până acum, însă, niciun guvern nu s-a sinchisit să ia vreo măsură coerentă în acest sens, indiferent de cine s-a perindat pe la Palatul Victoria.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.