Statele membre UE au aprobat luni atenuarea unor reglementări de mediu pentru fermierii care vor să obţină subvenţii în cadrul Politicii Agricole Comune a UE (PAC), transmite dpa, citată de AGERPRES.
Decizia vine după ce, pe fondul protestelor masive ale fermierilor, Comisia Europeană a propus, în luna martie a acestui an, atenuarea unei serii de reglementări de mediu din PAC, măsurile fiind aprobate de Parlamentul European în 24 aprilie.
Prin decizia finală luată luni la nivelul UE, fermierii din statele membre se vor confrunta cu mai puţine obstacole atunci când vor solicita subvenţiile PAC, un exemplu fiind eliminarea obligaţiei de a lăsa o parte din terenurile lor arabile în pârloagă, una dintre principalele solicitări ale fermierilor.
Pe lângă derogarea parţială de la normele privind terenurile lăsate în pârloagă (GAEC 8), măsurile vizează acordarea unor subvenții suplimentare pentru fermierii care lasă în mod voluntar o parte din teren neutilizat, sprijinul financiar fiind acordat de statele membre UE.
De asemenea, sunt atenuate reglementările privind rotaţia culturilor, permiţându-se fermierilor să aleagă între aceasta şi diversificarea lor. În plus, statelor membre UE li se permite să excepteze anumite culturi şi tipuri de sol de la regulile privind refacerea structurii terenului, acoperirea solului, rotaţia culturilor sau diversificarea. Totodată, țările membre UE pot relaxa mai mult reglementările de mediu în cazul fenomenelor meteo extreme.