Decizie radicală a fermierului Ionuț Olteanu – 14.000 de hectare în tehnologia no till

ionut olteanu cultura de porumb tehnologia no till

Unul dintre cei mai mari fermieri din România, Ionuț Olteanu, a luat o decizie radicală anul acesta. Agricultorul își pune toată încrederea în tehnologia no till și își trece întreaga suprafață pe care o exploatează, de 14.000 de hectare, în acest sistem. Decizia este motivată de rezultatele obținute în anul agricol care tocmai s-a încheiat, când a aplicat tehnologia no till pe doar 3.000 de hectare.

Potrivit fermierului, diferența față de terenurile lucrate în sistemul clasic este de la cel la pământ.

”Am recoltat și orz, și grâu, și porumb, și floarea soarelui. N-am fost cu toată suprafața în no till, au fost doar 3.000 de hectare. Anul acesta vor fi 14.000 de hectare în no till. Ca să treci de la 3.000 la 14.000, trebuie să ai niște argumente solide.

Combina a argumentat: în no till am făcut și 4-5 tone/hectar la porumb, iar în clasic am făcut zero tone. Deci ce argumente mai solide decât acestea? Mai mult decât atât, am făcut ceva producție cu cheltuieli reduse cu cel puțin 30% – de combustibil, de piese, de uzură, de timp, de manoperă. Deci este clar că, cel puțin pentru situația actuală, pare soluția unică”, a precizat Ionuț Olteanu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Deși costurile pentru înființarea și îngrijirea culturilor sunt mult reduse în tehnologia no till, investiția inițială pentru trecerea la acest sistem este una considerabilă.

”Nu este o soluție simplă, pentru că parcul de semănători pe care îl am m-a costat peste 1,5 milioane de euro. Nu este simplu să te împrumuți, acesta este singurul impediment pe care îl văd, pentru că este un efort financiar foarte mare. După, îți trebuie chestii de finețe, adică roți duble, să nu mai tasezi terenul. Îți trebuie curaj, filosofie”, a mai spus Ionuț Olteanu, la AGRO TV.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un răspuns

  1. Noi în „clasic” am făcut 5-6 tone/ha la porumb. Tot pe secetă și pe zile la rând cu 1 oră/zi temperatură biologic activă. La grâu no-till a fost egal cu clasic. Deci relativitatea există, influențe sunt multe.
    Dar succes domnului Ionuț Olteanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.