27 septembrie 2021 - 07:47

Decizie guvernamentală pentru sectorul creșterii animalelor

Vești bune pentru fermierii din sectorul creșterii animalelor. Se prelungeşte schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor până la data de 31 decembrie 2021.

„În şedinţa Guvernului din data de 9 iunie 2021 a fost aprobată o Hotărâre prin care se stabileşte data până la care se aplică prevederile HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor şi se completează art. 19 din HG nr. 1179/2014. Prin prezentul act normativ se prelungeşte schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor până la data de 31 decembrie 2021”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit sursei citate, ajutorul de stat pentru anul 2021 are o valoare totală maximă în sumă de 40 milioane de lei, care se încadrează în plafonul aprobat pentru perioada 2015 – 2022 de 759,25 milioane de lei. Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2021.

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creşterii animalelor.

Plafon crescut

Încă de la finele lunii aprilie, Agro TV anunța că plafonul pentru schema de ajutor de stat, care are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menținerii Registrului Genealogic, precum și costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, avea să fie majorat la 40 milioane lei.

Anunțul era făcut chiar de către președintele Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), Bela Vaida. Conform spuselor șefului ANZ, ca urmare a discuțiilor purtate cu reprezentanții Registrelor Genealogice, s-a ajuns la două concluzii: „Am ajuns la două concluzii. Prima este că încercăm să corectăm greșelile care sunt în registrul genealogic și împreună cu reprezentanții societăților de ameliorare, cred că putem să facem această chestiune. Trebuie să actualizăm registrele genealogice să funcționeze în conformitate cu Regulamentul 1012. Eu cred că până la urmă am găsit înțelegere și la registrele genealogice, iar ce trebuie făcut, trebuie făcut, pentru că Regulamentul este obligatoriu în toate statele membre ale Uniunii Europene.”