Decizia care afectează 80% din fermele de animale! Fermierii vor fi nevoiți să facă investiții majore

bunastare fermele de animale vaca de lapte crescatorii de vaci fonduri europene ANSVSA, boala, control ANZ

O mare parte dintre fermele de animale din România ar putea fi afectate de un nou regulament european care se pregătește la Bruxelles. Comisia Europeană nu doar că se pregătește să introducă și fermele de bovine pe ”lista neagră” a emisiilor industriale, ci și fermele de porci și păsări vor fi afectate mai grav decât până acum.

Achim Irimescu, ministru ministru plenipotențiar cadrul Reprezentanţei României la Uniunea Europeană (UE), a explicat pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, ce înseamnă propunerile Comisiei Europene, dar și ce șanse au să fie transpuse în realitate.

”Avem directiva privind emisiile industriale, care introduce o provocare extraordinară pentru zootehnie. Acolo se propune de către Comisie să fie considerate unități industriale care poluează și fermele de bovine; până acum, erau considerate astfel de unități fermele din sectoarele porcin și avicol, care aveau peste 600 de unități vită mare (UVM). O unitate vită mare înseamnă 5 porci.

Unitățile industriale care poluează trebuie să facă eforturi mari, investiții mari, pentru a reduce emisiile de metan și amoniac. Propunerea are dublu impact. În primul rând, s-au introdus și bovinele, care nu erau până acum, iar în al doilea rând a scăzut nivelul de la 600 UVM la 150 UVM. Asta înseamnă ferme de 150 de bovine, 750 de porci sau 10.714 găini ouătoare.

Practic, evaluarea Parlamentului European spune că 80% dintre fermele europene sunt afectate de o astfel de decizie. Au fost discuții foarte aprinse și a fost rejectată propunerea Comisiei, iar Comisia a promis că va veni cu o altă propunere. Probabil va mai urca plafonul de la 150 UVM”, a precizat Achim Irimescu pentru AGRO TV.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.