Anul agricol 2025 aduce rezultate spectaculoase pentru fermierii din Prahova. Întâmplător sau nu, pentru mulți agricultori din județ, producțiile de anul acesta au depășit toate așteptările, fiind cele mai bune din carieră pentru aceștia.
”În fermă la mine, am cele mai mari producții la culturile de toamnă, din 2010. Producția medie la rapiță a fost undeva la 4.100 kg/hectar, la grâu mă apropii de 8 tone/hectar. Eu nu am mai pomenit astfel de producții în ultimii ani; de fapt, niciodată. Față de trecut este și o diferență de tehnologie, lucrăm mai bine, fertilizăm mai bine, avem produse mai bune, le dăm la timp. Și colegii dimprejur au făcut producții comparabile”, a precizat Adrian Mocanu, fermier din județul Prahova, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Pe lângă îmbunătățirea tehnicii și a tehnologiilor, agricultorul crede că mai există un factor care a făcut diferența. Adrian Mocanu este unul dintre fermierii care au militat pentru oprirea sistemului de rachete antigrindină, iar în viziunea sa, sistarea acestuia a avut un rol în producțiile record din acest an.
De aceeași părere este și un alt fermier din zonă, Dragoș Marin, care a înregistrat producții cel puțin la fel de bune.
”Producțiile de anul acesta au fost chiar de excepție. Cel puțin pentru culturile de toamnă – grâu, orz și rapiță – au fost nesperat de bune. Rapița n-a mai fost de mulți ani și cred că nu va mai fi curând la o producție medie de peste 5 tone/hectar. (…) Și grâul a fost mult peste media ultimilor ani, orzul la fel. Într-un cuvânt, anul a fost foarte în regulă. În prima parte a anului, au fost ploi consecutive și cultura chiar a reacționat. Cred că s-a datorat și lipsei rachetelor, care ne tot amenințau aici în zonă”, a precizat fermierul Dragoș Marin.
Pe lângă culturile de toamnă, situația se prezintă relativ bine și la cele de primăvară. Chiar dacă producțiile nu sunt strălucite, fermierii din Prahova se declară mulțumiți, dacă se compară cu rezultatele înregistrate în alte zone ale țări.
”Pentru culturile de primăvară, eu zic că o să închei floarea soarelui la 3.500 kg/hectar, pentru că a fost afectată de secetă, dar nu major. La porumb, în schimb, cred că o să fac vreo 6 tone/hectar la neirigat, față de anul trecut în care am făcut două remorci de pe 400 de hectare. O producție de 6 tone la porumb va însemna, probabil, muncă voluntară, dar important este că nu am pierdut”, a mai subliniat fermierul Adrian Mocanu.




























