Știm cu toții cât de adevărat este proverbul românesc ”graba strică treaba”, iar nerăbdarea unora de a sparge normele în privința agriculturii ecologice are uneori rezultate exact opuse celor așteptate.
Și am să dau un exemplu ceva mai îndepărtat, tocmai din Sri Lanka, țară din Oceanul Indian care a încercat să devină prima națiune în plan mondial unde agricultura să fie sută la sută ecologică. Așa că autoritățile au interzis peste noapte folosirea de substanțe chimice, fără să ofere alternative convenabile, inclusiv financiar, iar rezultatul a fost unul mai mult decât dezamăgitor, aș spune chiar dezastruos. Un milion de fermieri, cultivatori de orez, au dat faliment, iar țara a intrat în criză alimentară. Sunt oameni care suferă crunt de foame, ca să nu mai vorbim de sărăcia care începe să apară chiar între cei care până mai ieri erau fermieri prosperi. Magazinele au fost obligate să raționalizeze zahărul, lintea și alte produse esențiale, iar combustibilii s-au scumpit mult, dar nici așa nu sunt de ajuns.
Principala consecință a interzicerii folosirii de substanțe chimice în agricultura din Sri Lanka a fost aceea că o treime din terenuri nu au mai fost lucrate, iar fermierii au ieșit în stradă, fără ca politicienii să reacționeze imediat și adecvat. Doar că odată cu înmulțirea problemelor, guvernanții au decis să facă ceva, iar cea mai potrivită soluție a fost să renunțe la interdicții. Doar că măsura vine prea târziu pentru a rezolva rapid situația, așa că la ora actuală guvernanții se văd obligați să plătească despăgubiri uriașe, măcar să nu moară de tot agricultura locală. Așa că a venit anunțul că cei un milion de fermieri aduși în sapă de lemn vor primi 200 de milioane de dolari. Și asta nu e toată suma, pentru că guvernul va mai cheltui încă 149 de milioane de dolari pentru o subvenție de preț pentru cultivatorii de orez, care nu prea au mai avut ce să vândă. Așa că putem spune că deocamdată transformarea statului din Oceanul Indian în prima țară cu agricultură integral ecologică s-a dovedit un mare și costisitor eșec. Asta nu înseamnă că lucrurile nu pot merge în această direcție, dar este nevoie de mult mai multă pregătire, pentru că tranziția nu se face peste noapte. Să ne gândim numai la trecerea unei ferme europene de la agricultura convențională la cea ecologică, tot durează câțiva ani și costă destul de mult. Este adevărat că în Uniunea Europeană există fonduri special destinate acestui proces, mai ales dacă ne gândim acum la transformarea pe care ar trebui să o suporte agricultura comunitară. Și spun asta pentru că oficialii europeni spun că, până în 2030, un sfert din terenurile agricole din spațiul intracomunitar ar trebui să fie folosite strict pentru agricultura ecologică. Iar planul de acțiune a fost gândit pentru a respecta principiile Pactului Verde European, ale strategiei ”De la fermă la furculiță” și cele ale strategiei privind biodiversitatea. Să spunem că planul pune la dispoziție nu mai puțin de 23 de măsuri, structurate pe trei direcții – stimularea consumului, sporirea producției și îmbunătățirea sustenabilității sectorului pentru a-i asigura o creștere echilibrată. Așadar, totul pare clar, doar că știm și noi că uneori socoteala ecologică de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Să fim încrezători că liderii europeni vor ține cont și de ceea ce spun fermierii, cei care se străduiesc să ne pună mâncare pe masă. Și asta în fiecare zi și la prețuri pe care să ne permitem să le plătim.
este parte a
