15 iunie 2021 - 06:39

De ce un fermier nu are acces la irigații. Povestea tristă a agricultorului nu este unică

Un vestit fermier din Călărași, reprezentant de seamă al unei asociații care susține interesele fermierilor, Valentin Popa, a mărturisit cu amărăciune în glas că nu are acces la irigații din cauză că infrastructura este distrusă, iar Ministrul Agriculturii în exercițiu, Nechita-Adrian Oros, care își face selfie-uri în avionul spre Bruxelles, nici n-a vrut să audă de problemele sale.

Agricultorul care cultivă 45 de hectare cu grâu și câteva hectare cu floarea-soarelui și porumb a declarat în cadrul emisiunii ZF Agropower că, deși apa pentru irigații se află la o distanță de 20 de kilometri de exploatația sa, infrastructura a fost devalizată de-a lungul anilor, motiv pentru care trebuie reclădită de la zero.

„Am cerut prin asociaţia din care fac parte un dialog cu ministrul Agriculturii, ca să-i spunem problemele noastre, şi nu ne-a primit. În judeţul Călăraşi, toată infrastructura principală de irigaţii trebuie refăcută cap coadă, pentru că nu mai avem nicio conductă bună. Avem apă la 20 de kilometri, în Valea Mostiştei, şi nu putem lua apă“, a precizat Popa pentru sursa de presă citată.

De altfel, într-o postare de-a sa de pe Facebook, el îi acuză pe toți politicienii români de dezastrul din agricultura ultimelor trei decenii: „În România să fii politician sau să faci parte din statul român nimeni nu-ți cere nicio o competență, este loc cât vrei pentru incompetenți corupți și mafioți totul merge pe șpagă și relații, ei nu mai trebuie să muncească, ei sug acest popor ca niște căpușe! De 31 de ani doar distruge vinde și fură fără să le pese de cei care i-au votat”.

În articolul publicat de sursa de presă citată anterior, Popa a mai menționat că deși poate investi în echipamente pentru udat, din cauza lipsei apei nu cheltuie bani pe o aparatură pe care, ulterior, s-o țină la ruginit în curte.

De asemenea, nici măcar accesul la apa prin puțuri forate nu i s-a permis de către Apele Române, iar o astfel de investiție este prea costisitoare.

„Nu pot să fac investiţii în echipamente proprii pentru irigaţii, ca să nu le ţin în curte. Aş face investiţii în irigaţii, aş face credite pe 3-4 ani, dar eu nu am apă. Anul trecut am vrut să fac puţuri forate, dar nu am primit autorizaţie de la Apele Române şi nu poţi scoate mai mult de 15 metri cubi de apă/oră şi nu mă avantaja. În plus, un puţ forat la o adâncime mare pleacă de la 150 de euro pe metru liniar“, a mai adăugat fermierul călărășean.

El a mai precizat că orice îmbunătățire adusă în fermă este importantă, dar „degeaba avem tehnologie dacă nu avem apă“.

Fermierii, dispuși să plătească pentru apa destinată irigațiilor

Valentin Popa afirmă că fermierii ar fi dispuşi să plătească pentru apă, pentru că „reabilitarea infrastructurii de irigaţii este singura pretenţie pe care o au fermierii“.

Acesta adaugă că dacă s-ar face investiţii în acest sens, „ar fi aduşi mai mulţi bani la bugetul statului“.

Judeţul Călăraşi a fost puternic afectat în anul agricol 2020 de seceta pedologică, astfel că fermierii au cerut mai pronunţat să se reabiliteze infrastructura pentru irigaţii.

Din datele Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), care se ocupă de infrastructura principală de irigaţii destinată deservirii cu apă fermierii la nivel naţional, pentru anul 2021 s-au făcut contracte pentru a se iriga 780.000 de hectare, dintre care 50.000 de hectare în Călăraşi. În acest judeţ, însă, suprafaţa agricolă este de 380.000 de hectare, conform ultimelor date de la Ministerul Agriculturii, ceea ce înseamnă că se va iriga circa 13% din total.

Țara noastră are o suprafaţă amenajată pentru irigaţii de circa 3 milioane de hectare, făcută înainte de 1989, însă poate iriga doar 1 milion de hectare, iar în 2020, în pofida secetei, s-au irigat numai 500.000 de hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.