
De ce nu au primit fermierii ajutorul de 68 EURO/cap de animal

Fermierii din sectorul laptelui vor mai avea de așteptat până să primească ajutorul de 68 de euro pentru fiecare bovină adultă, pregătit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, însă procedura parlamentară s-a blocat la Camera Deputaților, astfel că primele plăți nu vor putea fi efectuate mai devreme de luna octombrie.
Anunțul a fost făcut de Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, în emisiunea „Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV. Șeful MADR a explicat că dificultățile cu care se confruntă crescătorii de vaci de lapte sunt provocate în mare parte de cantitățile ridicate disponibile pe piața europeană.
„Situația este generată în mare măsură de supraproducția din Europa, este o problemă generală la nivel european care probabil se va termina undeva din luna septembrie, când încep să scadă cantitățile de producție și atunci este așteptată o revenire, nu știu cât de imediată și de abruptă a prețului la lapte”, a precizat Tánczos Barna.
Datele Comisiei Europene confirmă presiunea puternică de pe piață. În primele patru luni ale anului 2026, cantitatea de lapte colectată la nivelul Uniunii Europene a fost cu 4% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. În aprilie, prețul mediu al laptelui la poarta fermei a coborât la 42,8 eurocenți/kg, fiind cu 19,3% mai mic decât în aprilie 2025.
În România, situația este cu atât mai dificilă cu cât fermierii sunt afectați de prețurile scăzute de pe piața europeană, deși cantitatea de lapte colectată de procesatori a scăzut. Potrivit Comisiei Europene, România a înregistrat în aprilie 2026 o reducere de 13,8% a colectării față de aceeași lună a anului trecut, cea mai accentuată scădere dintre statele membre.
Pentru a reduce pierderile crescătorilor de bovine, MADR a pregătit o schemă de ajutor în valoare de 68 de euro pentru fiecare animal eligibil. Proiectul a trecut de Senat la sfârșitul lunii iunie, însă nu a putut fi adoptat definitiv înaintea vacanței parlamentare.
„Noi am făcut proiectul de lege pentru sprijinirea fermierilor, l-am depus în Parlament, l-am trecut de Senat, am ajuns în Comisia de Agricultură, avem tot sprijinul acolo, dar din păcate, Comisia de Buget-finanțe a refuzat să convoace ședință în ultima zi de sesiune parlamentară și au lăsat în sertar, cel puțin până în septembrie, acest proiect de lege, deci nu putem să plătim cei 68 de euro pe care i-am propus noi pentru fiecare proprietar de bovină adultă”, a afirmat ministrul interimar al Agriculturii.
Forma adoptată de Senat prevede un cuantum de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină eligibilă și un buget total de aproximativ 277,18 milioane de lei, echivalentul a 54,4 milioane de euro. Senatul a adoptat proiectul în ședința din 24 iunie 2026, Camera Deputaților fiind forul decizional.
Conform proiectului, fermierii trebuie să fi deținut, la data de 1 martie 2026, minimum zece bovine sau bubaline înregistrate în Baza Națională de Date. Pentru exploatațiile din zona montană, pragul minim este de cinci animale. Beneficiarii trebuie, de asemenea, să păstreze până la 5 octombrie cel puțin 75% din efectivul pentru care solicită sprijinul.
Ajutorul nu va putea însă ajunge rapid în conturile fermierilor. Parlamentul trebuie să reia dezbaterile în luna septembrie, proiectul trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat și publicat în Monitorul Oficial, iar fondurile trebuie asigurate prin rectificarea bugetară.
„Mai devreme de octombrie, cu siguranță nu. În condiții ideale, dacă trece în prima săptămână din sesiunea normală în septembrie, teoretic după rectificarea bugetară putem să facem niște plăți undeva în octombrie-noiembrie”, a mai spus Tánczos Barna.
Proiectul prevede că cererile ar urma să fie depuse la APIA într-o perioadă de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a legii, iar plata ajutorului trebuie realizată până la 31 decembrie 2026. Calendarul depinde însă de adoptarea rapidă a actului normativ și de alocarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Agriculturii.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























