De ASTĂZI se dau tichetele sociale de 250 de lei pentru alimente!

În sfârșit, mult așteptatele tichete sociale pentru alimente încep să fie distribuite către persoanele cu venituri mici!

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că, miercuri, 1 iunie, va demara procesul de emitere, distribuire şi încărcare a vaucerelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.

Tichetele au o valoare nominală de 250 lei, sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie şi fac parte din cea mai importantă iniţiativă de acest gen derulată până acum din perspectiva numărului de beneficiari.

Potrivit reprezentanților MIPE, peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei.

Programul „Sprijin pentru România” reprezintă și o premieră prin sursa multiplă de finanţare, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, precum şi din viitoarea perioadă de programare 2021-2027, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS).

Ministrul Marcel Boloș promite că, deși procesul de emitere și distribuire a tichetelor sociale este unul de anvergură, în două săptămâni de la demararea acestuia toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor putea cumpăra alimente.

„Inițiativa acordării cu promptitudine a tichetelor sociale reprezintă în sine o serie de premiere în administrația centrală, efort care nu ar fi fost posibil fără o mobilizare și sincronizare a mai multor ministere, companii naționale și private”, explică Marcel Boloș.

Pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, conform OUG nr.63/2002, se află: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Calendarul distribuţiei tichetelor sociale pentru alimente prevede încărcarea acestora o dată la două luni, în patru tranşe (iunie – iulie, august – septembrie, octombrie – noiembrie, decembrie 2022 – ianuarie 2023). După evaluarea implementării primei etape, la jumătatea lunii iulie, reprezentanţii MIPE vor adapta calendarul următoarelor tranşe stfel încât beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent tichetele pentru achiziţionarea alimentelor şi a meselor calde.

La 17 mai, MIPE a semnat contractele cu instituţiile private care au câştigat achiziţia directă şi se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo şi UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Naţională “Poşta Română”, cu care s-a semnat „Convenţia de etichetare, colectare şi distribuţie a tichetelor sociale emise pe suport electronic” în data de 18 mai.

Mecanismul de distribuire prevede trei etape, respectiv emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole