



Potrivit datelor publicate de Comisia Europeană, estimarea productivității medii pentru grâul românesc de anul acesta este de 4,66 tone/hectar. Dacă corelăm aceste date cu suprafața totală însămânțată, recolta totală de grâu din România în 2023 ar urma să se ridice la aproximativ 9,8 milioane de tone.
Specialiștii din piața agro susțin, însă, că producția totală ar putea ajunge la valori și mai mari, având în vedere situația actuală din teren. Potrivit lor, starea culturilor din acest moment este comparabilă cu anul 2021, atunci când s-au înregistrat producții record.
”Productivitatea medie a României, în anii buni, se cifrează între 4,70 și 4,90 tone/hectar. În momentul acesta suntem la 4,66 tone/hectar, suntem foarte aproape de această plajă de productivitate care ne poate permite un rezultat de peste 10 milioane de tone. Astfel de rezultate au fost obținute în vara anilor 2017, 2018 și 2021”, a explicat Gabriel Razi, analist al piețelor de mărfuri agricole, în podcastul AgroBrane.
Conform raportului publicat de Comisia Europeană, România se află pe locul doi în ceea ce privește creșterea producției medii de grâu la hectar față de anul trecut. Creșterea înregistrată de țara noastră este de 12% în acest moment, sub Ungaria, care are un plus de 30%. Raportul complet poate fi citit AICI.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.
