26 iulie 2021 - 19:47

DATA la care încep plățile pentru Sprijinul Cuplat Vegetal – Anunțul șefului APIA

Sprijinul cuplat în sectorul vegetal intră la plată în curând! Potrivit directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, sprijinul cuplat în sectorul vegetal urmează să intre în conturile fermierilor începând cu data de 16 mai.

”Plata care rămâne restantă, să spunem așa, este sprijinul cuplat în sectorul vegetal. Acesta se va acorda imediat după data de 15 mai. De ce 15 mai? Pentru că la sprijinul cuplat în sectorul vegetal, fermierii trebuie să aducă anumite documente specifice, fiind și o sumă compensatorie. Ultimul document, și cu asta se încheie, este pentru cartoful de sămânță, până în data de 15 mai. Deja hotărârea de guvern este pe circuit, va fi aprobată de către Guvern, iar în data de 16 mai vom face și aceste plăți”, a precizat directorul APIA, Adrian Pintea, în cadrul emisiunii ”Agricultura, o șansă pentru România” la AGRO TV.

În privința acestei subvenții, deși mai mulți fermieri au cerut modificarea sumelor, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros, a declara pentru AGRO TV că acestea nu vor putea fi modificate anul acesta. Astfel, sumele finale pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal sunt următoarele:

a) 30.800.000 de euro pentru soia;
b) 17.215.000 de euro pentru lucernă;
c) 450.000 de euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe;
d) 200.760 de euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;
e) 4.200.000 de euro pentru orez;
f) 844.200 de euro pentru sămânţă de cartof;
g) 132.980 de euro pentru hamei;
h) 18.898.500 de euro pentru sfeclă de zahăr;
i) 1.445.000 de euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
j) 54.500 de euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
k) 8.908.590 de euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;
l) 517.500 de euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;
m) 3.430.000 de euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.