
Daniel Constantin (ex-MADR): Fondurile europene sunt în acest moment într-un impas, România este în impas.

Fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, a remarcat într-un comunicat de presă, că „fondurile europene sunt în acest moment într-un impas, România este în impas”.
„Este inadmisibil ca până în acest moment nicio măsură să nu fie deschisă din perioada de programare 2014-2020, în condițiile în care investițiile publice guvernamentale se bazează într-o proporție de 43% pe fonduri europene”, a mai declarat el.
Potrivit fostului ministru, Țsituația în privința fondurilor europene nu este roz deloc, performanța Guvernului este slabă și sper ca premierul Cioloș să vină cu o propunere viabilă, una care să pună lucrurile în mișcare în acest domeniu. Dacă situația va continua în aceeași direcție, atunci România riscă foarte mult ca anul acesta să fie unul de sacrificiu în privința fondurilor de la Uniunea Europeană. ALDE va continua să monitorizeze în mod constant activitatea Guvernului într-un domeniu cheie și va atrage de fiecare dată atenția cu privire la posibilele riscuri la care România este supusă”.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























