Daniel Botănoiu: Ministrul Oros a avut un mandat DEPLORABIL

Daniel Botănoiu ministru Adrian Oros subventii

Odată cu stabilirea noii conduceri a Partidului Național Liberal, zilele lui Adrian Oros la șefia Ministerului Agriculturii par a fi numărate. Sursele din interiorul partidului par să indice că Oros va fi înlăturat din funcția de ministru, însă variantele pentru înlocuirea sa sunt multiple.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a abordat acest subiect alături de invitații săi, încercând să facă o radiografie a mandatului lui Adrian Oros în fruntea MADR. Din acest punct de vedere, președintele Asociației Fermierilor din România (AFR), Daniel Botănoiu, a făcut câteva comentarii dure cu privire la prestația ministrului.

”Eu cred că domnul Oros va pleca într-un final, cu bune, cu rele. De fiecare dată am spus, și aici în emisiune și unde am mai avut ocazia, că a avut un mandat deplorabil ca ministru, deși ca om este un om respectabil, un om cult, un profesor. Dar din punct de vedere al sectorului agroalimentar, cred că nu s-au întâmplat lucrurile care trebuiau să se întâmple. Ne așteaptă luni de foc; eu zic că până acum trebuia discutat regional Planul Național Strategic, măsurile care trebuie implementate și, mai ales, trebuia discutat despre modul cum se vor implementa eco-schemele. Dumnealui a ales calea aceasta scurtă, calea prieteniei, s-a consultat cu cine a crezut dumnealui, să fie sănătos. Eu nu cred că va aștepta să îi spună să plece; cred că va pleca de bună voie și sper că PNL-ul va fi în măsură să aducă pe cineva care să facă ceea ce ar trebui să facă.

Eu cred că pentru noi este important acum recoltatul, să ne asigurăm că avem cultura anului viitor, să ne asigurăm inputuri, și mai puțin dacă domnul Oros pleacă sau nu. Am văzut cât a stat aici – transparență în discuții zero, consultări aproape de zero; a fost un ministru care a preferat să fugă de responsabilitate, care nu a știut să împartă puterea cu secretarii de stat, care n-a avut o agendă foarte clară și care, într-un final, n-a făcut decât să ducă înapoi ideea aceasta de sector economic profitabil”, a subliniat Daniel Botănoiu.

Vă invităm să urmăriți declarațiile complete ale președintelui AFR, dar și ale celorlalți invitați din emisiune, urmărind ediția completă a emisiunii ”Agricultura la Raport” pe canalul de youtube AGRO TV.

YouTube player

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.